Numele lui Călin Georgescu a fost adus în discuție de mai multe ori în anchetele DIICOT privind trădarea, conform rapoartelor procurorilor. Înregistrările audio publicate, arată că liderul grupării „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, arestat preventiv, amenința că „toți trădătorii” și „toți infractorii” vor fi îndepărtați de la conducerea instituțiilor statului dacă „i se va întâmpla ceva rău lui Călin Georgescu”.
Conform rapoartelor procurorilor, Adrian Robertin Dinu a declarat: „Toate forțele de ordine vor primi un document. Noi, pentru a crea acest document și a-l distribui, vom presupune că îl avem . Vom trimite la toate ambasadele, iar voi, cei din exil, vă rugăm să vă înscrieți pe Opus Nostrum. Veți primi un mesaj cu trei zile înainte: reveniți acasă! Poate chiar, dacă voi ați propus pe 18, știind … Poate printre voi se află cineva care știe ce intenționează aceștia, să facă o nouă glumă cu poporul român, să batjocorească poporul român, și atunci i se va întâmpla ceva rău lui Călin Georgescu. Noi suntem de acord să nu i se întâmple nimic și, în cazul în care i se va întâmpla ceva, vom scoate pe toți trădătorii și hoții din instituțiile statului. Avem nevoie de voi. Vă vom informa cu trei zile înainte să reveniți acasă”.
Într-o altă discuție, el a afirmat: „Deoarece cei vinovați trebuie să răspundă, vor plăti devreme sau târziu. Toți! Cu siguranță! Sunteți 6 milioane care ați votat pe Călin Georgescu, 6 milioane de oameni ar trebui să fie în România, în următoarea perioadă, și să-i oblige pe toți cei care au furat, au trădat, care sunt impostori și anti-români, să se întoarcă la casele lor. Întâi, repet, să se întoarcă acasă, fără violență. Noi vom pregăti documentele. Generalul Radu Theodoru, la vârsta de 101 ani, va iniția acțiunea. Cu documentele. Le va prezenta la SRI și SIE. Îl voi însoți. Il voi conduce ca șofer. Generalul Singaporea la fel. Și alți generali și alți ofițeri fără importanţă”.
Declarația liderului grupării „Vlad Țepeș” este incorectă, întrucât Călin Georgescu a obținut 2,1 milioane de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Legăturile cu Rusia au fost discutate deschis în discuțiile inculpaților, conform înregistrărilor. Procurorii susțin că implicarea agenților puterii străine în crearea grupării „Comandamentul Vlad Țepeș” este evidentă în convorbirile purtate de Dinu Adrian Robertin la data de 31.12.2024, la ora 08:34:05, cu un bărbat neidentificat.
Rapoartele procurorilor mai arată că Adrian Robertin Dinu a spus: ” Ei mă întrebau despre gradul meu și funcția mea, și le spuneam: Sunt soldat, frate, sunt soldat în slujba țării. Bă, sunteți proşti? Păi Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret, io am spus public. Pentru că băieții au zis așa: «Bă ! Voi sunteți pielea p…i, mă ! Adică sunteți un floc în…». Adică ei sunt mari și puternici, iar noi suntem ca un floc în fața lor, știți? Bă ! Noi suntem popoare ! Noi, China, americanii ăștia nenorociți, avem proiecte de o mie de ani, faceți și voi un proiect de o mie de ani, dovedind că sunteți aici, câți sunteți, un milion, două, nouă… și vă ținem palma.”.
În discuția cu „Răcănel”, o persoană a cărei identitate nu a fost dezvăluită, Adrian Robertin Dinu declară că este „singurul aprobat la Moscova în acest moment”.
Dinu Adrian Robertin: Deci tot sistemul trebuie distrus, așa cum am spus eu! Pregătire pentru schimbarea țării, luate teritoriile promise de tovarășul PUTIN, făcută GEȚIA pentru că noi avem un proiect pe 1000 de ani și știți că io sunt singurul aprobat la MOSCOVA în acest moment! Din păcate sau din fericire! Așa că..
Răcănel: (n.l. neinteligibil) da ce a fost acuma la, la ruși? Că nu știu! Ce zi a fost?
Dinu Adrian Robertin: Păi ăăă nu, cu ocazia anului nou, nu!
Răcănel: A! Da și cine a fost dintre noi?
Dinu Adrian Robertin: Păi io nu m-am, nu m-am putut duce și l-am întrebat pe Ștefan bă zic băi, tu ai primit invitație că noi primim separat! El data trecută s-a certat că a zis că io vin cu ofițerii mei și în loc să bage trei de pe lista, a băgat cinci, știi când erai cu mamaia! Și s-au cam șucărit ăia că ambasadorul a zis clar.. bă, v-am trecut trei pe listă, trei îi băgați! Numai vine nici PSD-ul, nici MMS-ul că bagă domnu general doi în plus că vrea p..a lui, că aici e ambasada noastră, nu-i a voastră! Înțelegi?
Răcănel: Da, da, da!













