MOSCOVA, 3 IULIE 2025 – Steagul oficial al Afganistanului, adoptat de talibani în 2021, a fost arborat la Ambasada Afganistanului din Moscova. IMAGINE: Ambasada Afganistanului/TASS/Zuma Press/Profimedia
Rusia a devenit prima țară care a recunoscut oficial guvernul taliban de la Kabul. Anunțul a fost făcut joi, printr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe rus.
Moscova afirmă că vede perspective favorabile pentru consolidarea relațiilor bilaterale și va susține autoritățile de la Kabul în diverse domenii, inclusiv securitate, lupta împotriva terorismului și combatere contrabandei de droguri.
De asemenea, Rusia identifică oportunități economice substanțiale în domenii precum energia, transportul, agricultura și infrastructura.
„Suntem convinși că recunoașterea guvernului Emiratului Islamic al Afganistanului va stimula cooperarea constructivã între țările noastre”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe rus.
Ministrul afgan de externe, Amir Khan Muttaqi, a apreciat decizia Rusiei, considerând-o un exemplu pentru alte state.
Niciun alt stat nu a recunoscut oficial guvernul taliban, care a preluat controlul în august 2021. Cu toate acestea, unele state, precum China, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan și Pakistan au desemnat ambasadori la Kabul, demonstrând o formă de recunoaștere.
Această decizie rusă este esențială pentru autoritățile afgane în reducerea izolării internaționale.
Acțiunea Rusiei va fi cu siguranță urmărită de Statele Unite, care au blocat fonduri importante ale băncii centrale afgane și au aplicat sancțiuni unor lideri talibani de rang înalt, perturbând astfel integrarea sistemului financiar afgan în circuitul global.
O relație complexă
Rusia a dezvoltat progresiv relații cu talibanii, pe care președintele Putin i-a catalogat anul trecut aliați în lupta împotriva terorismului. Din 2022, Afganistanul importă petrol, gaze naturale și cereale din Rusia.
Talibanii au fost considerați o organizație teroristă de către Rusia în 2003, interdicție ulterior ridicată. Moscova consideră colaborarea cu Kabulul necesară având în vedere amenințările la adresa securității naționale provenite de la grupări islamiste militante din Afganistan și Orientul Mijlociu.
În martie 2024, un atentat la Moscova a ucis peste 140 de persoane, revendicat de ramura afgană a Statului Islamic (ISIS-K). Talibanii declară că se angajează în combaterea Statului Islamic din Afganistan.
Diplomații occidentali apreciază că recunoașterea internațională a talibanilor este limitată până la modificarea politicii referitoare la drepturile femeilor. Talibanii au restricționat accesul la educație și libertatea de mișcare a femeilor, justificând acțiunile ca fiind în concordanță cu interpretarea strictă a dreptului islamic.
Rusia are o istorie complicată și tragică în Afganistan. Trupele sovietice au fost implicate într-un lung conflict armat în țară, începând cu 1979, pentru susținerea unui guvern comunist. Retragerea trupelor sovietice s-a produs în 1989, după pierderea a aproximativ 15.000 de soldați.













