Un incendiu devastator a izbucnit, duminică seara, într-un hambar al unei pensiuni din Râșnov, județul Brașov. Pompierii prezenti la fața locului semnalează un risc de propagare a flăcărilor la alte clădiri învecinate.
UPDATE – Flăcările s-au extins la restaurant și clădirile pensiunii
„Incendiul s-a extins la restaurantul și clădirile pensiunii”, a informat ISU Brașov, potrivit surselor media.
În consecință, echipajele de intervenție au fost întărite cu două autospeciale suplimentare din cadrul ISU Brașov.
În sprijinul pompierilor aflați la fața locului, s-au deplasat alte patru autospeciale provizionate cu apă și spumă de la ISU Prahova și Covasna.
„Acțiunea de stingerea incendiului este complexă și echipele noastre acționează prompt pentru a limita răspândirea flăcărilor la alte construcții în apropiere”, a declarat ISU Brașov.
Detalii inițiale:
Inițial, ISU Brașov a anunțat că incendiul a afectat aproximativ 500 de metri pătrați. Ulterior, șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, într-o intervenție media, că suprafața afectată de flăcări este de 2.000 de metri pătrați.
„Incendiul a pornit de la hambar și s-a extins la pensiune. La fața locului sunt opt autospeciale ISU Brașov, două suplimentare de la serviciul voluntar și o ambulanță, pregătită pentru eventuale situații critice”, a comunicat Raed Arafat.
Acesta a mai subliniat că, până în prezent, nu sunt înregistrate victime.
„Situația este gestionabilă și incendiul va fi stins”, a concluzionat Raed Arafat.
La intervenție participă cinci autospeciale de stingere, o autocisternă, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și o ambulanță din cadrul SAJ Brașov.













