Politică

Vasile Dîncu despre Ion Iliescu: Memă cu adversarii politici de dreapta

„Un om de stânga autentic, Iliescu a avut o calitate rară într-o societate politică adesea oportunistă: nu și-a trădat convingerile. Nu s-a convertit la liberalism, nu a trecut la dreapta și a rămas fidel valorilor sale până la capăt. Ion Iliescu a îndreptat România pe calea europeană într-o perioadă complexă, în care această alegere era dificilă, dar fundamentală. Astăzi, privind spre viitor, înțelegem cât de greu este să păstrăm această direcție pe care el a stabilit-o într-un moment istoric delicat”, scrie Vasile Dîncu.

Recunoaște că, poate, Iliescu nu a fost un mare reformator așa cum mulți își doreau, dar a știut întotdeauna să echilibreze tendințele care împingeau politica spre extreme periculoase și că fostul președinte a comis greșeli.

„A greșit la începuturile democrației noastre. Nu a avut forța să se opună temerilor și anxietăților unei majorități care a rămas fără «lider» și era înspăimântată de libertatea pentru care nu avea un proiect. Poate nu a avut puterea să iasă de sub presiunea spiritului vremii, poate a fost speriat și el de vântul schimbării. Poate putea acționa altfel. Vom avea timp să studiem aceste imperfecțiuni în deceniile următoare, cu o distanță mai mare și, probabil, cu mai puțină emoție. De două decenii, Ion Iliescu nu mai este la conducere și am început să îi reproșăm României lucruri pe care altădată le atribuiam exclusiv lui.

Ion Iliescu a fost, poate nedrept, un țap ispășitor comod pentru greșelile noastre colectiv, un adversar ideal pentru o dreapta care încă-și căuta identitatea ideologică. Adversarii săi politici de dreapta vor fi mai săraci acum fără un astfel de țap ispășitor, dispare un motiv facil de ură și o justificare ușoară a propriilor insuccese. Paradoxal, a fost chiar el cel care s-a opus ferm pe care noi, cei de după el, l-am creat și perpetuant”.

Despre patriotism și respect pentru adversari

El afirmă că, în calitate de președinte, Ion Iliescu și-a respectat cu strictețe responsabilitățile constituționale: „Nu a încălcat principiile fundamentale ale democrației, nu a fost niciodată absent, lipsit de empatie sau de responsabilitate față de români. A știut să respecte adversarii politici, să înțeleagă competiția și să apere chiar și vocile critice”.

„Pot afirma că, deși am fost propus pentru eliminare din partid de trei ori pentru criticile aduse, tocmai Ion Iliescu s-a opus de fiecare dată. Nu am făcut parte din echipa sa, dar am învățat de la un politician ajuns la maturitate politică că emoția nu trebuie să lipsească din politică, ci trebuie folosită pentru a promova echitatea și dreptatea socială.

A trăit simplu, modest și discret, cu o preocupare constantă pentru lectură, reflecție și înțelegerea viitorului. În această simplitate și modestie a vieții sale am găsit o autentică lecție despre esența unei politici dedicate binelui comun”, mai scrie Vasile Dîncu.

Susține că patriotismul fostului președinte a fost autentic, conștient de destinul istoric și că greșelile sale „sunt lecții pe care sigur că nu le vom repeta”.

Care a fost proiectul dreptei după Iliescu?

Vasile Dîncu afirmă că, cu plecarea lui Ion Iliescu, „suntem obligați să ne amintim că solidaritatea reală și apărarea celor vulnerabili sunt esența politicii autentice de stânga, nu populismele sau electoralismul pe care le-am practicat adesea”.

„Toți – adversari și parteneri ai săi – ar trebui să ne privim în oglindă și să răspundem sincer la întrebări simple: Ce am realizat în ultimele două decenii de când ultimul președinte de stânga a părăsit funcția, după ce România era membră NATO și negociera cu UE? Care a fost marele proiect al dreptei care l-a succedat?

Acestea sunt întrebări și pentru noi, cei de stânga, care am fost la guvernare. Istoria îl va judeca, spun adversarii. Dar istoria este o narațiune scrisă și rescrisă mereu de învingători. Timpul, însă, îi va face dreptate lui Ion Iliescu, amintiindu-ne de nevoia permanentă a solidarității și a echității într-o societate românească care caută de peste 35 de ani un nou proiect comun de viitor. La despărțirea de Ion Iliescu, rămâne datoria de a redescoperi și întări valorile adevărate ale stângii pentru generațiile viitoare”, încheie Vasile Dîncu.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite