Politică

PSD Iași critică pe Bolojan: Blocarea Anghel Saligny și îndemnul la datorii

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, critică dur premierul PNL, Ilie Bolojan, pe care îl califică drept „premierul care taie toate finanţările”, pentru decizia de suspendare a finanțării programului „Anghel Saligny”, renunțarea la proiectele PNRR și îndemnul adresat primarilor de a apela la credite bancare.

„Este o ofensă pentru toți cei care aşteaptă drumuri modernizate, servicii de apă şi canalizare sau renovări ale şcolilor. Guvernul condus de premierul «care taie toate finanţările» admite faptul că nu își respectă angajamentele şi transferă responsabilitatea către buzunarele cetățenilor, deja afectați de prețurile mari, taxele şi accizele sporite”, a declarat Cojocaru.

El afirmă că social-democrații vor utiliza toate mijloacele parlamentare şi administrative pentru a asigura finanţarea necesară proiectelor deja inițiate.

„Nu vom permite ca dezvoltarea județului Iași să fie oprită din cauza incompetenței și indiferenței guvernului PNL. Primarii, indiferent de apartenența lor politică, au nevoie de sprijin concret, nu de politicieni care apar doar în campaniile electorale. Mă întâlnesc frecvent cu toți primarii din județ. Observațiile cele mai aspre vin tocmai de la primarii liberali care se simt abandonați de premier și de partid”, a adăugat Cojocaru.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite