Prim-ministrul Ilie Bolojan a vizitat, vineri, comuna Broșteni, județul Suceava, o zonă grav afectată de inundațiile din finalul lunii iulie. Șeful Executivului a declarat că guvernul a aprobat o sumă substanțială de bani pentru reconstrucția locuințelor distruse.
„În situații de calamitate, responsabilitatea Guvernului este să intervină rapid, să sprijine financiar familiile afectate și să aloce resurse pentru refacerea infrastructurii, astfel încât viețile să se normalizeze cât mai curând”, a afirmat prim-ministrul.
Guvernul a aprobat peste 7,4 milioane de lei pentru reabilitarea locuințelor afectate total sau parțial. 2,5 milioane de lei au fost deja direcționate către județul Neamț, iar circa 4,9 milioane vor fi transferate săptămâna viitoare în județul Suceava.
Prim-ministrul a exprimat recunoștința față de pompieri, voluntari și organizațiile non-guvernamentale implicate în ajutorarea persoanelor afectate, menționând rolul esențial al pompierilor care, zilnic, și-au oferit sprijinul în zonele inundate, alături de localnici.














