Jumbo, renumitul magazin cu o gamă variată de produse, continue strategia de achiziție a clădirilor comerciale în locul închirierii spațiilor. Lanțul de retail grec finalizează anul prin cumpărarea unui nou centru comercial în orașul Patras, Grecia. Deși avea un magazin în interiorul centrului comercial, Jumbo a optat pentru achiziția integrală a spațiului pentru a deveni proprietar unic.
În loc să închirieze unități comerciale, Jumbo a decis să achiziționeze compania HERALD HELLAS, deținătoarea centrului comercial Veso Mare din Patras, Grecia. Această decizie face parte din noua strategie a retailerului grec de a deschide magazine de tip hipermarket. Obiectivul lanțului grec de retail este de a inaugura magazine jumbo de tip hipermarket, iar pentru a deveni proprietar integral al centrului Veso Mare, Jumbo a investit aproximativ 10 milioane de euro.
„Retailerul grec Jumbo a finalizat recent achiziția a 100% din acțiunile filialei „HERALD HELLAS S.A., cu administrator unic pentru dezvoltare imobiliară și servicii 2” (HERALD 2), proprietara centrului comercial VESO MARE din Patras, Grecia. Tranzacția s-a cifrat la 10.825.621 EUR și a fost plătită în numerar din fondurile disponibile ale companiei.”, conform comunicatului oficial al companiei.
Strategiile și planurile de dezvoltare ale Jumbo
Achiziția centrului comercial din Patras face parte din strategiile de extindere ale Jumbo în sectorul imobiliar din Grecia. În anul 2023, retailerul a adoptat o abordare similară și în România, achiziționând centrul comercial Liberty Center din cartierul Rahova. Tranzacția s-a ridicat la aproximativ 20 de milioane de euro, iar centrul a fost transformat în „Jumbo Mall”, deschis în noiembrie anul trecut.
Compania continuă să investească constant în extinderea comercială, inclusiv în segmentul online. Planul Jumbo este să deschidă un nou magazin la fiecare trei ani în Grecia, iar în Cipru vor fi inaugurate două noi hipermarketuri. În România, ritmul de extindere va menține deschiderea unui hipermarket anual. Vânzările Jumbo din România, inclusiv cele online, au crescut cu 6% în comparație cu anul anterior.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Dedeman a achiziționat terenul fostului hipermarket PIC din Pitești, anterior deținut de La Cocoș.
Amazon va reduce cu 30.000 numărul angajaților începând de marți, ca măsură de reducere a costurilor și de compensare a angajărilor excesive din perioada pandemiei.















