Complexul Energetic Oltenia, fotografie: AGERPRES
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut marți o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia și conducerea companiei.
După discuția de marți, oficialul a anunțat că „toate cele 5 unități ale CE Oltenia vor funcționa în această iarnă”.
„După obținerea, prin negocieri cu Comisia Europeană, a modificării calendarului de închidere a capacităților energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întâlnire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia și conducerea companiei. Am analizat împreună pașii următori pentru funcționarea sigură a sistemului energetic național și protejarea ocupării forței de muncă”, a declarat Bogdan Ivan, marți seară, într-o postare pe Facebook.
Potrivit ministrului, trei dintre unitățile de la CE Oltenia vor continua să funcționeze până în 2030: Rovinari 4, Rovinari 5 și Turceni 5, cu capacități de 310 megawați fiecare.
„Pentru celelalte două – Rovinari 6 și Turceni 4, fiecare cu o capacitate de 310 MW – analizăm scenariile tehnice de menținere după 31 august 2026: fie în rezervă strategică, fie în conservare. De asemenea, vom menține active grupurile Craiova 1 și 2, precum și Govora 3”, a adăugat el.
Anunțul ministrului vine în contextul în care Planul Național de Redresare și Reziliență a fost ajustat, oferindu-i României posibilitatea de a menține centrale pe cărbune în funcțiune. În caz contrar, conform oficialului, tara noastră risca să închidă 1.755 de megawați până la sfârșitul acestui an.
„Prin această modificare a PNRR-ului, care a fost foarte complexă, România s-a asigurat că cel mai grav scenariu, adică riscul de pană de energie în anumite condiții în această iarnă, va fi complet evitat, asigurând astfel o trecere sigură prin această perioadă. De asemenea, 4.500 de persoane își vor păstra locurile de muncă”, a afirmat ministrul Bogdan Gruia, pe 22 octombrie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.














