În cel mai recent număr (octombrie a.c.) al revistei de cultură generală „Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni aduce un omagiu criticului și istoricului literar Eugen Negrici, cu titlul „De la poetică la hermeneutică: contribuția lui Eugen Negrici la critica literară contemporană” (autoritățile articolului fiind ucenicul acestuia, în perioada în care ocupa poziția de decan și prodecan).
Lăsând în urmă emoția inevitabilă a abordării unui subiect atât de personal, autorul se concentrează pe evidențierea aspectelor fundamentale ale creației acestuia, evidențiind că „renumitul teoretician a optat deja pentru un dialog polemic, dedicat redescoperirii valorilor literaturii române pe parcursul evoluției sale”.
O teză derivată din analizele marelui critic este că „Opera, asemenea, nu există în sine, ci doar se revelează în procesul de lectură, cititorul fiind temporar posesorul lor”, și că „lectura devine activă, complementară actului de creație, rezultatul fiind că un text aparent ne-literar în intenție poate dobândi, prin reconversie semnificativă și expresivă, o funcție literară”.
„În final, ceea ce rămâne fundamental din învățătura lui Eugen Negrici nu este doar construcția teoretică a „expresivității involuntare”, ci și îndemnul la o atitudine critică vibrantă, neliniștită, deopotrivă lucidă și inovatoare”, concluzionează I.P.B. în analiza sa.
O recenzie a Festivalului Internațional George Enescu 2025, semnată de Carmen Manea, îl oferă cititorului o mostră de jurnalism cultural de înaltă calitate.
Așa cum se menționează din început, „Festivalul a inclus 100 de concerte organizate în 7 serii, care au oferit iubitorilor de muzică o varietate stilistică remarcabilă. Bucureștiul s-a transformat într-o scenă globală a muzicii clasice, cu participarea a 4.000 de artiști din 28 de țări”.
Un scurt istoric al Festivalului este completat de informații relevante despre ediția curentă, un eveniment cu tradiție vastă și semnificație deosebită.
Aflăm că „organizatorii au prezentat, în această an, în cadrul ediției a XXVII-a, un ciclu complet al operei lui George Enescu”.
Portretul literar al lui Gib I. Mihăescu, scriitor talentat și veșnic în căutarea misterelor eternului feminin, este realizat de Mihai Caba sub titlul „Gib I. Mihăescu – remarcabilul scriitor interbelic”.
Oferind cititorului „o lectură captivantă, plină de luciditate și viziune”, talentatul prozator cu un destin tragic (a decedat la doar 41 de ani din cauza tuberculozei) a atras atât atenția criticilor, cât și a exegeților.
„Maestru al nuvelei, unul dintre cei mai mari romancieri postbelici, Gib Mihăescu deține o recuzită complexă de introspecție psihologică a personajelor”, nota Șerban Cioculescu, în timp ce Nichifor Crainic afirma: „Gib Mihăescu este unic, originalitatea sa fiind dată de inconștientul dinamic, din a cărui ocean se ridică la suprafață monstrii pasiunilor”.
O poezie tristă și profundă, cu trimiteri metafizice specifice, semnată de Doina Drăguț sub titlul „Jocul minții”, evocă misterul existenței pe Pământ, ca fiind învăluit în taină, atât timp cât nu avem acces deplin la secretele ei („scăpați dintr-o lume/a tenebrelor/care ne fusese impusă/și părea definitivă/am fost proiectați/la întâmplare”). Viața umană, însă, apare ca fiind dezolantă, plină de tristețe și dezechilibru: „Speram să fie cu totul diferit/intuiam plini de speranță/un luminiș” (…) dar în final, învățăm și totuși continuăm să ne luptăm/și să ne prăbușim/în noi înșine”. Existența pare lipsită de semnificație dacă nu e îmbrăcată în trăiri autentice: „purtăm cu noi/gânduri goale/într-o lume fără rost”. Striviți de „jungla realității”, oamenii devin „o durere/și caută cu privirea/un punct de sprijin/în chemarea/îndepărtată/a sunetului clopotului”.
Un eseu religios profund despre simbolismul crucii creștine și semnificația acesteia, semnat de Al. Florin Țene, poartă titlul „Crucea creștină – simbolul trupului uman în comuniune cu infinitul”.
Potrivit autorului, „Orizontala crucii, ce leagă estul de vest, simbolizează dimensiunea istorică, socială și relațională a ființei umane. Reprezintă planul întâlnirilor, al fraternității și solidarității. Verticala, care coboară din cer spre pământ, simbolizează contemplația, rugăciunea și unirea cu divinul”. Nu e doar o interpretare, ci o viziune bine fundamentată, afirmând că „Crucea devine punctul de intersecție între două drumuri: cel al omului către comunitate și cel spre divinitate”.
Mai mult, autorul consideră: „Crucea, în percepția mea, nu simbolizează doar biruința creștinismului, ci și martiriul iubitor”.
Se adaugă o observație interesantă: „În spațiul ortodox, crucea este purtată la piept, ridicată pe biserici și așezată pe morminte – în toate momentele importante ale vieții”. Așadar, întreaga noastră existență, de la naștere până la sfârșit, și dincolo de el, este marcată de simbolul crucii, cu excepția celor care aleg conștient să o înlăture.”
Lucrările ilustrative ale ediției includ reproduceri ale pictorului român Florica Ionescu, pentru care Filip Tudora realizează un portret de final, intitulat „Picătură de pictură”.
De asemenea, semnează: Nicolae Mareș, Gheorghe Duca, Constantin Miu, Petru Ababii, Mircea Popa, Costel Stancu, Marin I. Arcuș, Mădălina Virginia Antonescu, Vasile Moga, Baki Ymeri, Lucia Cosmina Vlad, Zeljka Avric, Mircea Dorin Istrate, Camelia Suruianu, Constantin E. Ungureanu, Ion M. Ungureanu, Gelu Dragoș, Corina Potcovaru, Ioan Voicu, Viorel Cojocaru, Victor Iosif, Lucian Ciuchiță, Livia Ciupercă, Constantin Necula, Camelia Oprița, Vera Horvat, Florentin Smarandache, Puiu Răducan, Corneliu Vasile.
Autor: Mihai Gîndu
