Airbus a semnalat vineri potențiale perturbări ale serviciilor de transport aerian în contextul upgraderii a aproximativ 6.000 de aeronave A320 în funcțiune, după un incident recent petrecut luna trecută pe un zbor JetBlue, conform France24.
Constructorul european de avioane le-a recomandat vineri clienților să adopte „măsuri de precauție imediate” după analizarea incidentului.
„Radiațiile solare intense pot corupe datele esențiale pentru operarea corectă a comenzilor de zbor”, a explicat Airbus, adăugând că „un număr semnificativ de aeronave din familia A320 aflate în trafic” pot fi afectate.
Înlocuirea software-ului va dura „câteva ore” la majoritatea avioanelor, însă pentru aproximativ 1.000 de aeronave, această operațiune „va necesita săptămani”, a comunicat pentru AFP o sursă apropiată situației.
Software-ul defect, Elevator and Aileron Computer (ELAC), este produs de compania aerospacială și de apărare Thales.
Perturbări pentru pasageri
„Airbus admite că aceste recomandări vor genera perturbări operaționale pentru pasageri și clienți”, a informat compania, exprimându-și scuze pentru inconveniente.
Pe 30 octombrie, o aeronavă A320 operată de JetBlue a întâmpinat probleme cu comenzile în timpul zborului din cauza unei defecțiuni a computerului.
Avionul a pierdut brusc altitudine în timpul zborului între Cancun, Mexic, și Newark, SUA,-forțând pilotii să efectueze aterizare de urgență în Tampa, Florida.
Presă americană a citat pompieri locali care au declarat că unii pasageri au suferit răni.
Produs din 1988, modelul A320 este cel mai bine vândut avion la nivel mondial, Airbus înregistrând până în septembrie vânzări de 12.257 de aeronave, comparativ cu 12.254 de Boeing 737.














