Politică

Reacția Președintelui USR la demisia ministrului Moșteanu: un lider integru, implicat și respectat

„Am un profund respect pentru decizia lui Ionuț Moșteanu de a se retrage din funcția de ministru al Apărării Naționale”, a declarat Fritz, vineri, pe Facebook.

Prin mesajul său, Dominic Fritz a subliniat că Moșteanu a fost un ministru „integru, dedicat și apreciat de partenerii internaționali”.

„Îi mulțumesc pentru contribuția sa la sprijinirea României, cu toată energia sa, în timpuri dificile. Programul SAFE, ce presupune investiții de peste 16 miliarde de euro în modernizarea Forțelor Armate în următorii ani, a fost negociat cu succes și datorită eforturilor lui”, a adăugat liderul USR.

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, și-a anunțat vineri demisia din funcție printr-o postare pe platformele de socializare. Acesta susține că acționează din respect pentru Armata Română și pentru a evita impactul controverselor legate de trecutul său asupra procesului de guvernare într-un context de securitate extrem de complicat pentru România și Europa.

Controversele legate de CV-ul lui Ionuț Moșteanu

O anchetă publicată de Libertatea analizează detalii despre CV-urile ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, din perioada în care a ocupat funcții în Ministerul Transporturilor și în companii de stat.

La acea vreme, aceste poziții necesitau studii superioare pentru a fi eligibil. În primul CV din acea perioadă, apărea o diplomă de la Universitatea Athenaeum, instituție care a comunicat că Moșteanu „nu a fost niciodată student” acolo.

Acest document era singura dovadă de studii superioare prezentată la acea vreme.

Investigația relevă că, ulterior, ministrul a modificat CV-ul și a adăugat studii la Bioterra, finalizate în anul 2015.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite