Politică

Victor Negrescu transmite un mesaj pro social-democrație după reuniunea Internaționalei Socialiste de la Malta

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat sâmbătă seara concluziile reuniunii Internaționalei Socialiste din Malta, într-un mesaj publicat pe platformele de comunicare.

Evenimentul a adunat lideri politici de înalt nivel și a fost condus de Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei și președinte al Internaționalei Socialiste, alături de gazda întâlnirii, premierul maltez Robert Abela.

Victor Negrescu a afirmat că întâlnirea a constituit o oportunitate majoră pentru a discuta despre direcțiile esențiale în prezent, în special la nivel european.

„La Consiliul Internaționalei Socialiste din Malta, am analizat soluțiile de care comunitatea internațională are nevoie în această perioadă: solidaritate, corectitudine și politici publice centrate pe oameni”, a menționat oficialul.

Conform parlmentarului european, mesajul liderilor social-democrați „a fost clar: social-democrația trebuie să rămână o fundație de stabilitate și progres în această perioadă marcată de provocări”, a transmis Negrescu.

Participând la reuniunea din Malta în calitate de reprezentant al României, oficialul a declarat că a expus poziția Partidului Social Democrat (PSD) în cadrul dezbaterilor internaționale.

„Am adus perspectiva României în aceste discuții și am evidențiat, în numele Partidului Social Democrat, importanța unor politici europene și globale care prioritizează oamenii”, a precizat acesta.

De asemenea, el a menționat necesitatea continuării colaborării între partidele social-democrate din întreaga lume, în contextul tensiunilor politice actuale.

„Rămânem dedicați muncii comune pentru o societate mai echitabilă și mai sigură pentru toți”, a declarat Victor Negrescu.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite