Grup de elevi în clasă. Fotografie Inquam / Octav Ganea
„În aceste zile, din departarea mea, aud despre inițiative în sistemul educațional din România, despre modernizări pentru viitor și ajustări ale trecutului. Astfel, am și eu, în loc de opinie, o amintire despre un educator”, scrie, într-un articol pentru Contributors, Șerban Anghene, care activează în sistemul educațional preuniversitar britanic. El rememorează modul în care un profesor a reușit să-i influențeze viața, printr-o materie deseori ignorată.
„Acest om mi-a fost dascăl doar pentru un an, în clasa a opta”, menționează Șerban Anghene, care realizează un portret al profesorului său.
„Avea o voce profundă și gravă, iar, alături de mustață și înălțime, semăna cu un domnitor medieval dintr-un volum de povești istorice ilustrate. Într-adevăr, pentru că preda istorie. Însă nu despre istorie e vorba astăzi, ci despre o materie mai puțin discutată, pe care tot el ne-a predat-o în acel an – cultura civică.”
Șerban Anghene, stabilit în Regatul Unit, își amintește că, de obicei, ora de cultură civică era transformată în lecții de istorie sau alte discipline. „Era considerată una dintre materiile mai puțin importante la finalul anilor de studiu, alături de muzică, pictură și, uneori, educație fizică”, scrie el.
„Imediat, cineva începea să traducă știrile”
Profesorul despre care vorbim – Cristian Grădinaru – a schimbat însă această obișnuință.
„La prima oră de cultură civică, noul dascăl a intrat și, conform așteptărilor, am scos caietele de istorie. La vremea aceea, era materie de examen (Capacitate). Reacția lui a fost de surpriză și dezamăgire. Ce înseamnă să nu facem cultură civică? La acea lecție, toți am scris pe foi rupte din caietele de istorie”, povestește el.
Ce s-a întâmplat apoi? „Am început să învățăm despre Constituția României și importanța acesteia, despre separația puterilor în stat și responsabilitățile fiecăreia, despre sisteme de control și raportare. Era ca și cum cineva ne traducea știrile de la televizor. Începusem să înțeleg de ce se ceartă adulții la talk-show-uri. Începusem să pricep ce ar trebui să fie și ce nu. A urmat educația antreprenorială. Am învățat atunci, la 14 ani, noțiuni precum costuri, profit, investiție, dobândă și uzură, și nu le-am uitat niciodată. Împreună făceam planuri de afaceri și le prezentam clasei. Când am făcut economie în clasa a XII-a, nu am mai învățat nimic nou. Dacă înțeleg câte ceva din ceea ce se întâmplă în politică și economie în jurul meu azi, tot datorită acestui om o fac.”
Opinia integrală, pe Contributors.ro.
