Dincolo de miturile despre extraopulență și putere absolută, structura ierarhică era o societate stratificată, controlată de Securitate și dominată de frica de a nu cădea în dizgrație, afirmă profesoara Lavinia Betea într-un interviu pentru Hotnews. Ea reconstituie mecanismele interne ale regimului Ceaușescu și explică modul în care trăiau cele mai influente persoane din România anilor ’70-’80.
- Lavinia Betea este profesor universitar specializat în psihologie socială și politică. A inițiat și a coordonat Laboratorul European „Serge Moscovici” de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Printre publicațiile sale se numără „Partea lor de adevăr”, „I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea” și „Ceaușescu și perioada sa”. Ultimul său volum este cea de-a treia ediție a cărții „Povești din cartierul Primăverii”.
În decembrie 1989, cetățeni de toate vârstele și proveniențe sociale au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unui regim autoritar condus de Nicolae Ceaușescu. La cei 36 de ani de la fuga sa, executarea și prăbușirea unui regim considerat criminal, nostalgia pentru acele vremuri devine tot mai evidentă, conform ultimelor sondaje de opinie. Astfel, 55,8% dintre români consideră că regimul comunist a adus beneficii pentru România, iar 66,2% apreciază că Nicolae Ceaușescu a fost un lider eficient pentru țară.
Simultan, Institutul pentru Investigarea crimelor comuniste și a memoriei exilului românesc a realizat o analiză a platformei TikTok, unde tinerii sunt expuși campaniilor de promovare a dictatorului Nicolae Ceaușescu și a regimului său, cu peste 130 de milioane de vizualizări din 2021 încoace.
Studiile realizate de Lavinia Betea infirmă această viziune nostalgic-mistificatoare, a unui regim în care conducătorii statului duceau o existență lipsită de privilegii, similară cu cea a populației, ceea ce contravine percepției actuale majoritare despre clasa politică.
Betea evidențiază în lucrările sale că, de fapt, elita comunistă urmărea propriul interes, nu binele comun. Structurile de conducere aveau rețele de aprovizionare proprie, încercând să se izoleze de cetățenii obișnuiți, care se confruntau zilnic cu lipsuri accentuate, precum lipsa de căldură, mâncare, electricitate sau dificultăți de circulație în vest.
O zi din universul unui membru de elită
HotNews: Cum arăta, practică, rutina zilnică a unui membru de elită? Dacă ar fi să comparăm cu viața unui român obișnuit din anii ’70-’80, care sunt diferențele principale?
Lavinia Betea: Să precizăm de la început. Conform modelului sovietic, nomenclaturistul era un activist de partid cu o funcție aprobată de conducători precum Stalin sau Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. În „nomenclatura 1” viza pozițiile din partide (membrilor CC, Biroul Politic, Secretariatul CC, secretar județean), iar în „nomenclatura 2”, poziții de stat precum miniștri, directori de mari întreprinderi, lideri culturali și sportivi.
Diferențele între pozițiile din ierarhie derivau în principal din rangul politic și atribuții. Un membru al CC putea fi un țăran cooperator sau un director de fabrică, cu aprobare de la Ceaușescu pentru a face parte din structuri superioare. În contrast, pozițiile din vârful ierarhiei presupuneau privilegii și influență de neegalat. În orice situație, li se cerea să fie exemple de devotament – „să facem totul” fiind deviza lui Ceaușescu. După 1974, începând cu „Codul eticii și echității socialiste”, li s-au impus și „comportamente exemplare în familie și societate”, supravegheate mai strict de Securitate.
Un nomenclaturist de nivel inferior beneficia de avantajele conexiunilor și susținerii în orice situație. Cu cât poziția urca în ierarhie, drepturile și privilegii creșteau.
„Regimul lui Stalin era și mai dur”
– Care erau beneficiile reale ale nomenclaturii și cât de vizibile erau pentru ceilalți cetățeni? Vorbim despre confort, acces, sau influența simbolică?
– Complementar funcției deținute, aceștia aveau vile în Cartierul Primăverii sau în zone apropiate, vile la Neptun, Snagov și Valea Prahovei. Accesul la policlinici și spitale ale partidului, aprovizionare de la Gospodăria de Partid. La ridicare din funcție, pierd întregul avantaj. Viața celor înstăriți devenea un „coșmar”, fiind privați de privilegii și blamați pentru „dușmănie” sau „lipsă de loialitate”. Căderea din „paradis” însemna pierderea conformității, carierei și iluziilor de putere. În vremurile lui Stalin, fenomenul era și mai dur: expedierea în închisoare sau condamnarea la moarte, după exemplul Pătrășcanu sau Vasile Luca. Chiar și soțiile lor puteau fi condamnate pentru „lipsă de vigilență”.
Pentru populație, accesul în spațiile private era strict interzis, iar știrile despre conducători și evenimentele din cercul lor apropiat erau bazate mai mult pe zvonuri decât pe informații certe.
„Sunt promovați din motive de carierism”
– Existau diferențe semnificative între membrii de elită? Cum se raportau la familia Ceaușescu comparativ cu nivelurile inferioare ale aparatului?
– Diferențele depindeau de personalitatea individului și credința în comunism. Liderii din prima generație, fost deținuți comuniști, trăiau modest, în timp ce soțiile tinerilor lideri adoptau stilul de viață burghez. Generația a doua era mai cinică, acționând mai mult din interes personal. Aproape de familia Ceaușescu, aceștia nu aveau condiții confortabile. Elena Ceaușescu, de exemplu, cu funcția de șefă a cadrelor, se deghiza în soacră exigentă și verifica totul, de la greutatea celor din jur până la comportament.
„Vila de la Primăverii, o referință”
– Cum percepeau membrii de elită ideologia comunistă? Ca pe o credință, o mască sau o unealtă de menținere a puterii?
– Cu excepția familiei Ceaușescu, cei mai puțin credeau sincer. Ceaușeștii visau la o societate în care fiecare muncește din plin pentru binele comun, dar consumul propriu îl limitează. Vizitând villa lor din Primăverii, se vede clar urma de duplicitarie: comportament de fațadă pentru cetățeni, în timp ce în cercul restrâns, se ghidau după motto-ul „fă ce zice popa, nu ce face el”.
– Frica era o constantă pentru nomenclatură? Trăiau cu sentimentul continuu de pericol de a fi deposedați?
– Sigur că da. Știau că sunt mereu supravegheați și că cei din jur, de la aghiotanți, paznici sau menajere, raportează constant superiorilor. Era o teamă latentă, mereu prezentă.
– Ce știu, în realitate, despre viața de dincolo de granițe? Aveau acces la informație externă autentică și contacte directe cu Occidentul?
– Accesul la informații era restricționat și se făcea în etape. La început, cetățenii erau informați despre politica internă și externă pe baza buletinelor speciale și a canalelor diplomatice. După moartea lui Stalin, modul de gestionare s-a adaptat, dar Ceaușescu a limitat sever accesul la informații pentru a controla discursul și percepția publică. În timpul reformelor lui Gorbaciov, a restricționat și mai mult accesul la informații externe, destinat exclusiv lui, pentru a menține controlul asupra regimului.
Radio-urile străine erau monitorizate, acoperirea lor era restricționată, iar difuzările internă erau filtrate strict, pentru a preveni divulgarea de informații nesancționate oficial.
„După anii ’80, la evenimentele oficiale nu se mai serveau produse de import”
– Cum era consumul în cercul de elită? Ce mâncau, cum se aprovizionau, ce produse inaccesibile pentru restul populației, dar normale pentru ei? Care erau locurile predilecte?
– Este adesea perceput un stereotip legat de legătura directă dintre putere și preferințele gastronomice. În realitate, elitele consumau alimente și băuturi speciale, obținute prin rețele preferențiale. Visele de lux includeau la vremea aceea vile, restaurante exclusiviste sau evenimente cu meniuri sofisticate. Elena Ceaușescu avea un tezaur de bijuterii și blănuri, purtate în străinătate, nu în țările socialiste. La recepțiile din ultimii ani, produsele de import au fost eliminate complet.
Cele mai înalte niveluri se aprovizionau prin Gospodăria de Partid, cu ferme și restaurante dedicate. La nivel județean, exista un „bufet” specializat, iar în orașe, cantine cu meniuri fixe, pentru elite, gătite de bucătari de elită, cu prețuri mai mici. Restul populației se descurca prin relații, troc sau achiziții ilegale, din magazine specializate sau confiscate la vamă.
În cercurile restrânse, restaurantele și localurile erau frecventate doar în contexte oficiale, evenimente de partid sau sărbători selectate. În cazul unui scandal sau al unor incidente personale, se impuneau norme stricte de comportament, iar o relație extraconjugala putea duce la sancțiuni sau pierderea poziției.
Reprezentativă pentru restricții, cazul unui director sau primar cu o relație amoroasă putea fi verificat, iar dacă se descoperea, consecințele erau severe. După adoptarea „Codului eticii și echității socialiste”, promovarea în funcții implica și stabilirea stării civile, iar divorțurile puteau duce la demiterea din funcție.
– Se interceptau și reacționau direct la lipsurile populatiei, precum cozile, frigul sau raționalizarea?
– La nivelul conducătorilor, se cunoșteau cifrele reale despre producție și disponibilități. Reacțiile publice fiind strict reglementate, orice manifestare critică sau revoltă putea fi interpretată ca semn de disidență. În practică, cei de la conducere urmau discursurile și planurile, fiind împiedicați în mod sistematic să vorbească deschis despre problemele reale, pentru a nu submina imaginea regimului.
„Cariera în totalitarism se urmează pe același tipar”
– Ce s-a întâmplat cu membrii de elită după 1989? Ce tipare de adaptare s-au impus: retragere, reinvestire în afaceri, reconversie?
– Majoritatea persoanelor din nomenclatură erau peste jumătatea vieții. Unii au fost închiși, alții s-au sinucis. Câțiva fost activiști s-au adaptat rapid, devenind antreprenori de succes în privatizări, imobiliare sau afaceri conexe. Relațiile din trecut le-au facilitat accesul în zonele de profit, iar unele proprietăți ale fostei elite sunt acum în proprietatea unor oameni de afaceri sau foști securiști. În schimb, anumite exemple oglindesc continuitatea pattern-ului carierismului: chiar și după căderea regimului, mulți au urmărit interese proprii, uneori prin acte de corupție sau speculă, păstrând o anumită influență sau bună şi desfășurare de resurse. Astfel, fac exemplul casei fiicei lui Dej, sau a blănurilor, ajunse obiecte de valorificare ulterior, în contextul schimbărilor politice și economice.
