Într-o ediție transmisă în direct de Gândul, Silviu Predoiu a discutat despre declanșarea conflictului din Ucraina și cum l-a anticipat chiar la momentul concedierii din funcție. Află aici, în întregime, emisiunea lui Marius Tucă.
Invitat în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu relatează cum, înainte de a trece în rezervă, într-un discurs adresat colegilor, a transmis un mesaj în care prezicea și își exprima îngrijorarea față de posibilele tensiuni care ar putea izbucni în Ucraina, fapt care s-a și concretizat ulterior, când Rusia a lansat atac asupra Ucrainei.
„La ultima întâlnire cu membri ai Comunității Naționale de Informații, cu reprezentanți ai celorlalte servicii și ai Comisiei SIE, au fost prezenți și câțiva demnitari cu care colaborasem anterior, la momentul pensionării mele la 60 de ani. Ca de fiecare dată, am rostit câteva cuvinte, am mulțumit pentru colaborare, am exprimat speranța că voi avea continuare și am menționat că regret că trec în rezervă chiar acum, pentru că am senzația că fug, deoarece simt miros de praf de pușcă în aer. Exact așa am formulat. Simt că se apropie un conflict, unul foarte aproape de noi, și nu cred că suntem pregătiți, motiv pentru care trebuie să analizăm foarte serios situația. Acest lucru a stârnit surprindere. Eu am mai rămas în activitate încă trei săptămâni.”
Predoiu afirmă că, prin influența Uniunii Europene în Ucraina, s-ar fi transmis un mesaj ofensiv către Rusia, fapt ce, inevitabil, ar fi putut provoca reacții militare din partea acesteia.
„Unul singur dintre cei aproximativ 40 de participanți, m-a abordat pentru o discuție și a spus: „Putem să discutăm? Domnule general, nu am văzut în vreo notă această chestiune. Mă îngrijorează foarte tare.” Și am răspuns: „E dincolo de note, e despre intuiție. E despre cei 30 de ani de experiență și despre sentimentul că ne apropiem de un punct critic. Nu cred că se va întâmpla acum, dar în decurs de un an, m-am înșelat cu doi ani, ne aflăm aproape de această etapă. Putem ajunge acolo.” Mă refeream la Ucraina, și m-am întrebat: „La ce vă referiți? La Ucraina mă refer. Împingem prea mult nota acolo. Extindem prea mult situația.”















