Unul dintre cei mai prolifici creatori de teatru românesc
Inspirat din evenimente reale care au zdruncinat lumea sportului din România, de la fanatismul în jurul echipelor, la scandaluri de dopaj, precum cel al Simonei Halep, musicalul utilizează muzica și coregrafia pentru a aborda teme legate de presiune, abuzuri și identitate colectivă.
Într-un interviu pentru Libertatea, regizorul menționează că toate creațiile sale sunt ficțiune, însă bazate pe documentare amănunțită.
Gabriel Sandu reprezintă unul dintre cei mai prolifici creatori de teatru din România. Crescut într-o familie artistică, în culisele Teatrului Evreiesc de Stat, unde tatăl său era maestru de sunet, iar unchiul luminist, și-a construit treptat o carieră ce-i oferă împlinire, valorificând atât talentul, cât și abilitatea de a realiza spectacole spectaculoase, ce tulbură și încântă publicul, abordând subiecte sociale dure, precum dependențele și diferite forme de abuz.
„Îmi place să spun povești, să le inventez”
„Meciul de handbal”, cea mai recentă piesă scrisă de mine (o coproducție între Teatrul Metropolis, CREART/Teatrelli și H.O.T. Collective), și pe care o pun în scenă la Metropolis, continuă să păstreze stilul ce m-a consacrat.
Înainte de a discuta în detaliu despre spectacolul epuizat în prezent, documentat intens și ce a necesitat 5-6 ani de muncă pentru a vedea lumina scenei, este esențial să evidențiem experiența vastă a regizorului (scenarist și dramaturg), de la activitatea în jurnalism, la rolul de actor și debutul cu piesa proprie „Uitasem” în 2019, la Point HUB.
Povestea, inspirată dintr-un caz real, îl are în centru pe un băiat din Galați, crescut de mama lui să creadă că este Iisus Hristos; o versiune ulterioară a scenariului va deveni un film.
„Îmi place să spun povești, să le inventez, să le găsesc și să le transmit mai departe. Fie că le scriu, fie că le spun oral, adesea fiind pasionat de oameni și poveștile lor, teatrul reprezintă un dintre mediile prin care exprim această pasiune. Am scris și povestiri, memorialistică, articole jurnalistice și scenarii de film, am realizat instalații de artă contemporană, însă în esență sunt un povestitor în multiple forme. Dorința de a împărtăși povești m-a îndrumat mereu spre diverse expresii artistice”, afirmă Gabriel în interviul pentru Libertatea.
Sandu a continuat să creeze piese apreciate de public și critici, precum „LUX”, „Tatăl meu, preotul” sau „Trauma Kink”, dar succesul major a fost obținut odată cu realizarea unor spectacole vibrante, inspirate din pasiunea pentru muzică și cultura pop, abordând subiecte grave precum adicțiile, traumele, depresia sau realitatea mai puțin discutată din lumea showbiz-ului – „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, „Adrenalină” sau „Moarte la Teatrul de Revistă”. Publicul are ocazia să trăiască experiențe inedite, spectacole ce combină dramaturgia, coregrafia și muzica pentru a sparge tabuurile și a stimula discuția despre teme importante, atât la nivel individual, cât și societal.
Primul musical românesc despre sport
Pe 19 decembrie, la Teatrul Metropolis, a avut loc premiera „Meciul de handbal”, o piesă elaborată în cei mai mulți ani, cu documentare minuțioasă, inițial concepută în 2019, din dragoste pentru sport și muzică.
Spectacolul muzical prezintă povestea unui oraș mic, a cărui identitate depinde de succesul echipei feminine de handbal: dacă echipa câștigă, fabrica locală supraviețuiește; dacă pierde, comunitatea se prăbușește.
Atunci când falimentul devine inevitabil, proprietara financiază un antrenor de renume internațional și un transfer spectaculos, sacrificând viitorul muncitorilor și suporterilor. În contextul unui accident de muncă, al lipsei resurselor și al presiunii de a accede în Liga Campionilor, solidaritatea comunității este pusă la încercare.”
Deși scenariul este ficțiune, rădăcinile sale se regăsesc atât în fanatismul pentru echipe, cât și în momente celebre din istoria sportului românesc: de la antrenora daneză Anja Andersen, care în 2011 a ajuns antrenor al clubului CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, în încercarea de a obține Liga Campionilor EHF, până la cazul Marianei Cetiner, condamnată și închisă pentru activități sexuale între persoane de același sex, în contextul legislației din 1995, și scandalul dopajului implicat în cazul Simonei Halep.
Coregrafa, dansatoarea și actrița Judith State joacă rolul antrenoarei de succes, în prezența unei distribuții tinere și talentate, inclusiv Cabiria Morgenstern, fiica actriței Maia Morgenstern. „Ne-am documentat, am compus muzică originală, am mers la meciuri de handbal, am învățat să jucăm handbal, am făcut canto, dans și improvizație, am aprofundat caracterele și am creat vizual și coregrafic. Efortul a fost maxim și sper ca spectatorii să trăiască o experiență palpitantă”, a declarat Gabriel în comunicatul oficial al spectacolului.
GALERIE FOTO – POZA 1 / 12
Lungmetraj despre Mihaela Runceanu
Este vorba despre un musical inovator, primul de acest gen din România dedicat sportului. „Nu este singura piesă românească despre sport, deoarece și asistenta mea de dramaturgie de la „Meciul de handbal”, regizoarea și dramaturga Teodora Savu, a scris un text despre taekwondo intitulat «Ai voie să urli»”, explică Sandu. Spectacolul promite să distreze și să emoționeze spectactorii, demonstrând implicare fizică puternică a distribuției.
Apropo de casting, regizorul afirmă: „Am ales actori nu doar pentru aptitudinile vizibile de a utiliza mișcare intensă, ci și pentru disponibilitatea de a asculta, de a fi prietenoși și calzi. Deviind de la partenerii potriviți, nu din lipsa de talent, ci pentru că nu era momentul pentru acest proiect.”
Proiectul cinematografic despre Mihaela Runceanu, un film personal, este în pregătire, precum și alte opere teatrale în plan, ce vor fi anunțate când se vor concretiza. Producătorii Colaboratori, Manifest Film, îl sprijină pe regizor în realizarea acestuia, după ani de muncă și multiple versiuni de scenariu.
El povestește despre procesul de creație și despre efortul de a evita burnoutul, precum și despre pasiunea lui pentru teatru și sport, și modul în care crede că teatrul poate contribuie la schimbarea mentalităților.
„Mă interesează spectatorul atent, care urmărește spectacolul din fața lui”
Libertatea: Gabriel, ai debutat regizoral în 2019 cu „Uitasem”. Care crezi că sunt principalele diferențe în abordarea ta de atunci și până acum, și cum s-a schimbat perspective tale asupra acestor texte și procesului de regie?
Gabriel Sandu: Rămân profund legat de „Uitasem”, nu doar pentru că a fost primul meu spectacol ca regizor, ci și pentru că o parte din poveste a fost scrisă când aveam 18 ani. La șapte ani de la debut, experiențele acumulate m-au transformat atât în plan uman, cât și artistic.
Înțeleg mai clar ce îmi doresc, ce nu, cum să ating obiectivele, unde sunt limitele și când trebuie să renunț la o luptă. Pe lângă experiența de producător, am dezvoltat și o stilistică personală, explorând în fiecare proiect noi direcții. Îmi păstrează gustul pentru echilibru și autocritică, analizând dacă rezultatul final corespunde ambițiilor estetice și dacă am ajuns la ceea ce mi-am dorit cu adevărat.
– Ai ales să utilizezi cultura pop pentru a aborda teme legate de dependențe, abuz, presiune și vulnerabilitate. A fost o alegere strategică sau o asumare conștientă a riscurilor, având în vedere refuzul publicului față de subiectele dificile? Ai simțit vreodată că această abordare face diferența?
– Nu a fost o strategie conștientă. Sunt fidel propriilor creații și preocupări. Temele mele principale sunt dependențele moderne și problemele drepturilor omului, despre care vorbesc constant în cercurile mele. De asemenea, am scris și în alte forme despre aceste subiecte. Mă implic activ în activism și am o pasiune pentru elemente de cultură pop, precum muzică și sport, care reflectă stările mele de moment în creație. Aceste proiecte necesită mult timp pentru a fi realizate, uneori ani, iar menținerea unei atitudini autentice presupune dedicare profundă.
– Cum percepi publicul de teatru contemporan și cine te atrage cel mai mult ca spectator? Ce fel de persoane apreciați în sala de spectacol?
– În București există interes pentru teatru, ceea ce e minunat, dar mult din public este încă în căutare. Cred că utilizarea telefoanelor afectează experiența scenică, dar e important ca spectatorii să fie capabili să gestioneze situația și să accepte uneori disconfortul ca parte a artei. Întâlnesc mulți oameni care apreciază conținutul autentic și care pot sta departe de telefone pentru a fi prezenți. Cred că orice spectacol cu un mesaj puternic își poate găsi publicul, iar experiența mea mi-a permis să cunosc oameni calzi și implicați, interesați de adevăr și reflecție.
„Traversez o perioadă cu adevărat de grație în cariera mea”
– Ai menționat că există oameni care adaptează texte clasice și că preferi originalitatea. Cum îți poziționezi teatrul în peisajul teatral românesc, având în vedere noul val controversat al teatrului contemporan? Care consideri că este locul propriilor spectacole și de ce crezi că este esențial să existe?
– Nu am avut niciodată o abordare pentru a fi „în vogă”. Spectacolele mele sunt experimentale, hibride, între diferite genuri – social, muzical, estetic –, fiind o formă de expresie ad-hoc. La publicul din România, gustul pentru un musical original e limitat, fie preferă titluri internaționale precum „Lion King”, fie teatru social mai convențional. Mă bucur că există interes pentru proiectele mele, chiar dacă nu se încadrează în tiparele tradiționale. Îmi place să prezint subiecte importante în mod accesibil, punând în valoare abordări estetice unice, pentru a atinge un public cât mai larg și pentru a oferi o perspectivă diferită asupra temelor sociale și personale.
Am observat că metodele neconvenționale de a aborda subiecte serioase își găsesc tot mai mult public, iar recomandările și părerile celor care au văzut spectacolele mele contribuie la creșterea interesului. Mulți spectatori descoperă acum că pot fi captivați de forme moderne și inedite de teatru, chiar dacă nu se așteaptă la asta. Efortul meu este să continui să aduc povești autentice și relevante, chiar dacă nu urmez formule clasice.
Este remarcabil faptul că aleg mereu subiecte de moment, personale și sociale, și le abordează într-o manieră liberă, creativă, ceea ce creează o legătură autentică cu publicul. În timp, această metodă de a vorbi direct despre teme grave, într-un mod digestibil și neagresiv, își găsește tot mai mult loc în peisajul teatral românesc.
