Traian Băsescu Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi seară la Euronews că actualul șef al statului, Nicușor Dan, nu ar trebui să facă concesii partidelor în privința numirii noilor conducători ai Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE).
„Președintele nu trebuie să facă concesii. Legea, atât pentru servicii, cât și pentru Constituție, stipulează că președintele desemnează conducătorii celor două servicii, precum și procurorii. Aceasta este prevederea legală. Nu înțeleg motivul pentru care președintele ar ceda și ar renunța la aceste atribuții”, a afirmat Traian Băsescu.
Întrebat despre modul în care se poate obține consensul pentru numirea directorului SRI, având în vedere că actualul președinte nu are susținere politică explicită, Băsescu a răspuns: „Pur și simplu, îl nominalizează și îl trimite în Parlament. Dacă trece, e bine. Dacă nu, are în spate suficienți generali din SRI pentru a menține funcționarea instituției”.
„ România nu s-a dărâmat fără un director civil la SRI”, a menționat fostul șef de stat.
„Prin urmare, nu aș renunța la dreptul președintelui de a numi conducătorii serviciilor de informații”, a subliniat Traian Băsescu.
Părerea lui Nicușor Dan
Tot joi seară, la Digi24, în primul său interviu din acest an, Nicușor Dan a spus că speră să finalizeze „în cele mai scurte timp” discuțiile privind numirile de la conducerea celor două servicii de informații.
„Voi propune și Parlamentul va aproba. Vom purta discuții despre numele publicate în spațiul media. Mulți dintre cei implicați sunt nemulțumiți, deoarece sunt prieteni sau au legături politice, iar acest lucru poate diminua șansele lor de a fi numiți”, a declarat Nicușor Dan, citat de Agerpres.
A menționat, de asemenea, că în această săptămână, în discuțiile cu liderii coaliției, subiectul a fost abordat „parțial”.
Viitorii conducători ai SRI și SIE „trebuie să fie persoane echilibrate, cu o maturitate umană și profesională, care au interacționat de-a lungul timpului cu diverse medii”, a subliniat președintele.















