Visul jaguarului (Miguel Bonnefoy, Editura Trei)
Dacă ați simțit vreodată că realitatea este prea limitată pentru tot ce purtați în suflet, atunci Visul jaguarului de Miguel Bonnefoy poate fi calea către o lume în care ploaia are gust de amintire și sângele fierbe sub presiunea unei istorii tumultoase și complexe, inclusiv în prezent.
Pentru cititorii care nu au descoperit încă opera sa, Bonnefoy este un maestru al cuvintelor. Născut la Paris, cu rădăcini adânci în sudul Americii (mama sa provine din Venezuela, tatăl din Chile), autorul scrie în limba franceză, dar gândește și simte în stilul autentic de „realism magic” sud-american.
Premiat în 2024 cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, Bonnefoy demonstrează abilitate în a stăpâni umbrele junglelor, o moștenire literară moștenită, care pare a fi un dar molipsitor.
Cartea tradusă în limba română de Tristana Ir reprezintă o frescă familială ce acoperă mai multe generații, o saga ce pornește de la un bebeluș abandonat pe treptele unei biserici și ajunge la aspirațiile moderne ale timpului.
Povestea începe cu Antonio, un băiat găsit și crescut de o cerșetoare mută din Maracaibo, care devine un chirurg de excepție și apreciat, parcurgând diferite meserii și experiențe: vânzător de țigări, hamal și chiar angajat într-un bordel. El devine pilonul de sustinere al viitorului.
Ana Maria, fiica sa, duce mai departe această moștenire: ea devine prima femeie medic din regiune, o femeie pasionată și curajoasă, ce se luptă cu prejudecățile, asemenea strămoșilor săi ce se confruntau cu fiarele sălbatice.
Venezuela nu reprezintă doar un decor, ci și un simbol vibrant. O țară ce vibrează, care a traversat numeroase dictaturi, anii de boom petrolier și perioade de declin, mereu în atentă vigilenta simbolului jaguarului, ca un personaj intern nevăzut.
Dacă vă atrag romanele pline de arome și personaje extraordinare, ce sfidează originile lor, aceasta este alegerea ideală. Stilul scriiturii este dens, adesea poetic și senzorial – Bonnefoy nu face economie de detalii istorice, descrieri sau emoții. Este o poveste despre destin, despre modul în care rănile trecutului se transformă în cicatrici de mândrie, în viitor, amintind de eroii din legendele grecești și latine, cu savoarea miturilor locale.
O lectură provocatoare și intensă, în care elementele fantastice se împletesc cu realitatea brutală, determinându-ne să ne întrebăm: în ce măsură purtăm, inconștient, aspirațiile strămoșilor noștri?
Bârlogul lui Mengele (Betina Anton, Editura Corint)
Implementată ca un documentar tulburător, această lucrare nu este ficțiune, ci o relatare realizată cu consumatorii de emoții intense. Este o investigație elaborată de jurnalista braziliană Betina Anton, despre adevărul înfiorător, care trebuie să fie păstrat viu, pentru cei care preferă să nu uite ororile nazismului.
Tradusă de Anca Irina Ionescu, această carte reprezintă o anchetă profundă și șocantă despre posibilitatea ca unul dintre cei mai cruzi criminali ai istoriei să trăiască nestingherit, timp de zeci de ani, în America de Sud.
Josef Mengele, cunoscut ca „Îngerul Morții”, a fost medicul din lagărul de la Auschwitz, cel care decidea cine merge la camera de gazare și cine rămâne în viață pentru a fi supus unor experimente de o cruzime fără precedent, în special pe gemeni. După 1945, pe când alți naziști au fost capturați la Nürnberg, Mengele a dispărut.
Betina Anton nu redactează doar o biografie, ci realizează o muncă de investigație minuțioasă. Povestea începe cu descoperirea personală: autoarea a aflat, în copilărie, că profesorul ei de germană din São Paulo fusese cel care ascundea în Brazilia pe Mengele.
Ca și alți naziști fugiți în America de Sud, unde pot duce o existență anonimă, Mengele nu s-a ascuns într-o peșteră, ci a trăit în case obișnuite, folosind identități false și cultivând flori – încercând să ducă o viață banală pentru a evita urmăririle.
Deși serviciile de informații, precum Mossad, l-au căutat pe toate meridianele mondiale, „unchiul Peter” a reușit să se ascundă timp de peste trei decenii în Brazilia, cu ajutorul mai multor familii de imigranți germani și al autorităților locale.
Până și moartea sa rămâne un mister – Mengele a decedat în 1979, înecat, iar rămășițele sale au fost identificate abia șase ani mai târziu. Deja, se cunoaște că justiția divină nu a ieșit niciodată din lagărul de la Auschwitz.
Betina Anton nu caută senzaționalul ieftin, ci faptele rămânând dincolo de orice imaginație. Stilul său este clar, documentat și scoate în evidență nu doar monstruosul, ci și mediul care i-a permis să supraviețuiască.
Uneori, răul suprem se ascunde sub aparențe inofensive. În plus, această lucrare servește drept un avertisment: memoria colectivă trebuie păstrată viu, pentru a preveni manipulările viitoare.
