România a adoptat o poziție pasivă în procesul european referitor la crearea unui nou regulament pentru protecția industriei de prețurile scăzute ale produselor din afara Uniunii, fiind singura țară din grupul de state membre care nu a transmis o propunere oficială. În contextul dezbaterilor despre Fondul Temporar de Decarbonizare și mecanismul CBAM, autoritățile române au delegat responsabilitatea către asociațiile industriale, fără a formula o opinie clară.
Context și propunerea europeană
Comisia Europeană a supus la vot un regulament pentru Fondul Temporar de Decarbonizare, menit să sprijine industriile europene afectate de taxele pe emisii de CO2. Mecanismul CBAM impune importatorilor din țări terțe o taxă care reflectă diferența de emisii între producția europeană și cea din afara UE, acoperind sectoare precum oțel, aluminiu și fertilizanți.
Funcționarea Fondului Temporar de Decarbonizare
Fondul este destinat să ajute industriile europene de prelucrare grea să facă față costurilor de decarbonizare impuse de CBAM. Importatorii din afara UE plătesc o taxă, calculată în funcție de diferența de emisii între produsele din țara lor și cele europene. Banii colectați urmau să fie gestionați de Comisia Europeană, care îi aloca pentru proiecte de sustenabilitate.
Poziția României
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a solicitat asociațiilor de industrie să ofere observații oficiale, însă țara noastră a ales să nu își exprime o poziție clară. Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice, a explicat că lipsa de specialiști și de capacitate de analiză rapidă a documentului a fost motivul deciziei.
Motivațiile din spatele pasivității
Potrivit lui Petru Ianc, România nu dispune de experți care să evalueze impactul regulamenteor, iar riscul de a pierde controlul asupra unei politici majore europene a fost considerat prea mare. În plus, expertul subliniază că țara nu are resurse pentru a influența deciziile la nivel european, având în vedere faptul că fondurile colectate vor fi gestionate de Comisia Europeană.
Impactul decarbonizării în România
România a reușit să reducă emisiile de CO2 în mod dramatic prin închiderea fabricilor importante, precum SIDEX Galați. În contrast cu alte state membre, unde investițiile în tehnologii de reducere a emisiilor au fost majore, România a închis mari unități industriale, cum ar fi siderurgia pe bază de minereu și cărbune.
Efecte asupra economiei naționale
Consecința este că România va contribui financiar la fondul de decarbonizare fără a beneficia de proiecte specifice. Sectore precum șantierele navale vor fi nevoite să achiziționeze materie primă din alte părți și să suporte costuri suplimentare din cauza suprataxelor și TVA-ului majorat pentru importurile din afara UE.
Perspectiva sectorului industrial
Lipsa capacităților industriale și închiderea fabricilor strategice limitează beneficiile României în contextul decarbonizării. În aceste condiții, țara va deveni un simplu finanțator al măsurilor de reducere a emisiilor, fără a obține vreo întrebuințare concretă pentru industria locală.
Concluzii și implicații
Decizia de a nu formula o poziție oficială și lipsa de specialiști au plasat România într-un statut de spectator pasiv în cadrul inițiativei europene. Nivelul industrial al țării este deja afectat, iar sectoarele mai active trebuie să suporte costuri suplimentare fără a beneficia de pe urma acestui mecanism de decarbonizare.
România va contribui financiar la fondul european, dar nu va participa direct la proiecte de modernizare sau reducere a emisiilor, rămânând dependentă de deciziile la nivelul UE. În această situație, sectoarele industriale relevante trebuie să se adapteze noilor costuri fără a-și putea susține dezvoltarea pe termen lung.
