Leopoldina Bălănuţă, actriţă emblematică a teatrului românesc, a decedat la vârsta de 63 de ani, în data de 14 octombrie 1998. A fost artistă de referinţă în lumea scenicii, cu o activitate de aproape patru decenii în teatru, film și radio.
Origini și copilărie
Leopoldina Bălănuţă s-a născut pe 10 decembrie 1934, în satul Hăulişca din judeţul Vrancea. Tatăl său, Neculai Bălănuţă, a fost preot. Într-un interviu, actriţa povesteşte că s-a născut la miezul nopţii, în timpul unei ierni grele. A stat câteva săptămâni în braţele bunicii, înainte de a fi văzută de tată, fiind dorită de acesta pentru un băiat, însă s-a dovedit a fi o fată. Copilăria a descris-o ca fiind un „Rai” al zonei Vrancea, iar experienţele legate de satul natal au rămas vii în amintire. La vârsta de trei ani, a început să rostească Crezul în biserică, pe când stătea în braţele bunicii.
Educaţie şi începuturi în teatru
După terminarea “Şcolii de Fete” nr. 4 din Focşani, Leopoldina a urmat studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale”. A încercat de trei ori să intre în cadrul instituției, toate încercările fiind refuzate din motive birocratice, de fiecare dată obținând notele maxime. În 1953, a reușit să fie admisă, după negocieri cu rectorul, şi a promovat cu rezultate excepţionale, obţinând în principal note de 10 și doar o notă de 9 de la profesorul Tudor Vianu la Estetică.
În perioada imediat următoare, a început colaborarea cu “Teatrul Tineretului” din Piatra Neamţ. În cartea “Actorul în căutarea personajului”, ea afirma că a fost susţinută şi îndrumată pentru a-şi păstra integritatea, fiind adesea criticată pentru stilul său vestimentar și modul de abordare, însă, pentru ea, cel mai important a fost puterea de a aştepta și de a pregăti fiecare pas în carieră.
Carieră teatrală și distincții
Din 1959, Leopoldina Bălănuţă a devenit parte a “Teatrului pentru tineret şi copii” din București, care ulterior s-a transformat în “Teatrul Mic”. A jucat pe această scenă aproape patru decenii, iar în ultimii ani a fost directoarea instituţiei. Printre cele mai notabile roluri ale sale se numără Veta din “O noapte furtunoasă”, Gittel din “Doi pe un balansoar”, Baba Maranda din “Baltagul”, Veronica din “Eminescu şi Veronica” sau Regina Margareta din “Ivona, Principesa Burgundiei”.
De asemenea, a interpretat roluri din dramaturgia universală: Antigona, Sonia, Volumnia sau Medeea. În film, a avut o prezenţă intensă între 1963 şi 1993, contribuind la pelicule precum “Nunta de piatră,” “Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii,” “Năpasta,” și “Chira Chiralina.” Colaborarea cu Televiziunea Română a inclus reinterpretări ale pieselor “Gaiţele,” “Strigoii,” “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” și altele, precum și apariţii în Teatrul Național Radiofonic.
Pentru contribuţia sa în artă, a primit multiple distincţii, printre care Ordinul “Meritul Cultural” pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, premiul “Premiul de Excelenţă” al UNITER și premii ale Asociației Criticilor de Film (ACIN).
Perspectivă și filozofie artistică
Leopoldina Bălănuţă considera arta un dar deosebit și evidenţia în discursurile sale valoarea generozităţii și a dăruirii. În citate, afirmă că “cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai”, punând accent pe permanența și durabilitatea artei dacă este făcută cu credință. Se considera un actor care, chiar și în formele temporare ale teatrului, încercă să lase o amprentă benefică în memoriile spectatorilor.
Susținea că arta trebuie să fie autentică și sinceră, criticând vulgaritatea și nedreptatea, considerând că acestea slăbesc puterea cuvântului și a reprezentării artistice. În viziunea sa, atât actoria, cât și publicul sunt parte integrantă a procesului artistic și contribuie la însemnătatea fenomenului cultural.
Ultimii ani și moartea
Leopoldina Bălănuţă s-a stins din viață în 14 octombrie 1998, fiind considerată una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc. Emil Botta a descris-o drept “o poezie pe care nu am apucat să o aştern pe hârtie”, remarcând impactul său distinct și profund în lumea culturală națională.
Autor: Dan Mihai Bârliba
