Prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 a deschis calea democratizării multor state din Europa de Est și a marcat, pentru unii, sfârșitul istoriei. Aceștia considerau că democrația liberală occidentală era apogeul evoluției guvernării umane. Din păcate, lucrurile nu s-au dovedit atât de simple, susțin cercetătorii Ralph Hertwig, director la Institutul Max Planck pentru Dezvoltarea Umană, și Stephan Lewandowsky, șeful catedrei de Psihologie Cognitivă de la Universitatea din Bristol.
Conform acestor specialiști, ultimele două decenii nu au demonstrat o evoluție liniară a progresului și nu marchează sfârșitul istoriei. Ei evidențiază creșterea popularității partidelor de extremă dreapta în diverse țări democratice, de la Franța la Germania, transformând „sfârșitul istoriei” într-un posibil sfârșit al democrației.
Hertwig și Lewandowsky se întreabă: „De ce tot mai mulți europeni se îndepărtează de un sistem politic care a reconstruit cu succes continentul după cel de-al Doilea Război Mondial și l-a transformat într-o piață unică prosperă?”
Diverse factori contribuie la această situație, de la crizele economice și creșterea inegalităților sociale până la impactul negativ al rețelelor sociale asupra comportamentului politic și abaterile de la normele democratice ale unor elite politice. Un factor adesea neglijat este puterea experienței personale.
Experiența personală modelează comportamentul
Cercetările în științele comportamentale arată că acțiunile noastre sunt puternic influențate de experiențele trăite. Sentimentele, recompensele și informațiile pe care ni le oferă evenimentele din trecut ne ajută să evaluăm opțiunile și să ne ghidăm în viitor.
O experiență pozitivă asociată unei anumite opțiuni crește probabilitatea alegerii ei din nou, în timp ce o experiență negativă are un efect invers. Analiza experiențelor personale, în special în privința riscurilor, poate explica comportamente aparent iraționale, precum stabilirea locuințelor în zone cu potențial risc seismic sau vulcanic.
Ultimul eveniment major de erupție a vulcanului Vezuviu a avut loc acum 81 de ani. Acesta este considerat printre cei mai periculoși vulcani din lume. Cu toate acestea, aproximativ 700.000 de oameni locuiesc în „zona roșie” de la poalele sale, ignorând aparent avertismentele experților.
Hertwig și Lewandowsky susțin că, pentru a înțelege această toleranță la risc, este crucială analiza experienței individuale și colective legate de acesta. Majoritatea locuitorilor din zona respectivă nu au experimentat o erupție a Vezuviului, ceea ce creează o imagine a siguranței zilnice.
Numeroase studii psihologice confirmă acest comportament. Experiența noastră tinde să subestimeze probabilitatea și impactul evenimentelor rare.
Lipsa familiarității cu pericolele nepregătește
Evenimentele rare și catastrofale, numite uneori „ciudate”, precum crizele financiare, sunt adesea subestimate. Lipsa experienței cu aceste evenimente a contribuit la reglementări financiare insuficiente și la prăbușiri majore.
Cetățenii europeni de Vest au trăit în democrație și prosperitate timp de peste 70 de ani. Lipsa experienței unor preluări autocratice a puterii le subminează percepția asupra riscului unei astfel de evoluții.
Succesul sistemelor democratice poate crea un fals sentiment de siguranță care, paradoxal, poate contribui la declinul lor, similar cu paradoxul prevenirii bolilor.
Eroziunea democrațiilor nu se produce brusc. Ea se manifestă printr-o acumulare de evenimente, până la atingerea unui punct de rupere. Tolerarea încălcărilor normelor democratice de către liderii politici, retorica agresivă, și afirmațiile manipulatoare – dacă nu sunt sancționate – pot avea consecințe devastatoare.
Stabilitatea aparentă a democrațiilor poate fi înșelătoare
Democrațiile pot părea stabile până la momentul în care cedează ultimul mecanism de protecție.
O posibilă soluție este simularea experienței riscurilor, chiar și prin exemple. Japonia folosește astfel de simulări pentru evenimente catastrofale. Experiențele alternative, cum ar fi vizitarea unor foste centre de detenție ale regimurilor autoritare sau convorbirile cu foști deținuți politici, pot contribui la înțelegerea efectelor opresiunii.
O astfel de abordare ajută persoanele care nu au experimentat direct astfel de evenimente să simtă riscurile asociate cu absența democrației.
„Absența aparentă a pericolelor ne poate induce în eroare. Dar nu suntem prizonieri ai a ceea ce nu am trăit încă. Putem folosi puterea pozitivă a experienței pentru a ne proteja și a aprecia sistemele democratice”, concluzionează cercetătorii.
