Sindicatele solicită o întâlnire urgentă cu premierul, privind măsurile de austeritate. În contextul reducerii deficitului bugetar, pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social a fost reintrodusă Ordonanța de Urgență privind plafonarea sporurilor la 300 de lei.
Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) amenință cu o grevă generală națională dacă cererile lor nu sunt satisfăcute.
„Confederațiile sindicale naționale, CNS Cartel Alfa, CNSLR – Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian, având în vedere proiectul OUG privind personalul din sectorul public și alte măsuri de austeritate propuse, solicită o întâlnire urgentă astăzi, 30 iunie 2025. În caz de indiferență din partea Guvernului, vom iniția proceduri legale pentru o grevă generală la nivel național”, avertizează sindicaliștii.
Ordonanța privind plafonarea sporurilor angajaților din sectorul public a trecut de toate etapele de aprobare. Vineri, documentul a fost examinat în Guvern, iar luni a fost reintrodusă pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social.
Surse guvernamentale susțin că OUG privind plafonarea sporurilor se va putea aproba astăzi, în ședința de Guvern.
Sursa foto: gov.ro
Alte articole:
Rareș Mereuță, reporter cu experiență în domeniul politic, lucrează în media din 2022.














