Referitor la acuzațiile aduse vicepremierului Dragoş Anastasiu, Nicușor Dan a declarat că situația este una gravă.
„Este o problemă majoră”, a spus Nicușor Dan, la întrebarea despre situația lui Dragoș Anastasiu.
Declarația președintelui a fost făcută la o zi după ce, într-o conferință de presă cu omologul său austriac, acesta a afirmat că nu cunoaște aceste informații. „Lăsați-mă să mă informez, pentru că aud despre asta pentru prima dată”, a fost răspunsul.
De asemenea, șeful statului a menționat că nu a avut nicio discuție cu premierul Ilie Bolojan pe această temă.
O companie a lui Dragoș Anastasiu este acuzată că a mituit un funcționar ANAF timp de opt ani, cu suma de 150.000 de euro. Anastasiu a declarat că a perceput oferta ca pe o formă de șantaj și protecție pentru afacerile sale, temându-se de anchete penale și insolvență în caz de refuz.


După aceste dezvăluiri, Anastasiu a emis o reacție, precizând că, în dosar, a avut calitatea de martor. „Nu există nicio acuzație împotriva mea, nu am avut niciun avantaj. Alte societăți au fost implicate în situații similare, iar eu nu am nicio condamnare penală”, a declarat acesta.














