Victor Ponta afirmă, într-un mesaj public, că, în toate situațiile decesului unui șef de stat, la misiunea diplomatică din București a respectivei țări a fost deschisă o carte de condoleanțe, iar un reprezentant al guvernului român a semnat-o.
„Este o chestiune de protocol, de respect între state, de norme internaționale. Și, mai ales, se referă strict la relațiile dintre țări, la reguli și obiceiuri internaționale! Nicio legătură cu calitățile sau defectele persoanei decedate! Că ura și prostia pot acoperi mintea atâtor oameni încât nu înțeleg lucruri simple și clare – e o situație deplorabilă! Că Ministerul Afacerilor Externe al României a încălcat toate aceste tradiții, care trebuiau respectate (indiferent de opinia personală sau a conducătorului de stat decedat), este un gest jenant, care denotă o mentalitate rigidă”, susține fostul prim-ministru.
El evidențiază că imaginea, importanța și prestigiul României la nivel internațional nu se obțin prin „exportarea” unor lupte politice interne.















