Politică

Rogobete: Simplificarea protocoalelor infecțiilor nosocomiale prin noua legislație

„Infecțiile asociate îngrijirii medicale (cunoscute și ca infecții nosocomiale) nu trebuie ignorate, ci raportate, monitorizate și controlate. Doar astfel putem proteja pacienții și limita răspândirea lor printre cei vulnerabili”, a declarat el.

Ministrul subliniază că „în România, timp de mulți ani, aceste infecții au fost tratate ca un subiect tabu. Această abordare a generat pierderea încrederii din partea pacienților și o presiune imensă asupra personalului medical. A sosit timpul să schimbăm acest lucru”.

„Printr-o legislație clară, simplificată și ușor de aplicat, prin protocoale transparente și prin formarea continuă a personalului medical. Nu prin criticarea medicilor, ci prin găsirea unor soluții concrete care să asigure protecția pacienților”, a menționat comunicatul.

Rogobete anunță că „în ultimele zile, am modificat legislația pentru a o face mai clară și mai aplicabilă. Am creat cadrul legal pentru ca, în următoarele zile, să adoptăm prin ordin de ministru protocoale simple și uniforme referitoare la: standarde de supraveghere și control al infecțiilor în spitale publice și private; metodologia de raportare a infecțiilor nosocomiale; responsabilități clare pentru accidentele de expunere la produsele biologice ale personalului medical; metodologii specifice de monitorizare a acestora și de protecție a personalului și a pacienților”.

„Mai mult, pentru pacienții în situații critice – în special cei cu arsuri grave – vom implementa Registrul Electronic de Raportare a Infecțiilor Nosocomiale. Acest registru, dezvoltat cu fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, va fi extins la toate instituțiile dedicate tratamentului acestor pacienți”, a mai precizat acesta.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite