Expoziția grupului Assan la târgul internațional de apărare din Istanbul, 23 iulie 2025. FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Procuratura din Istanbul a reținut proprietarul și managerul general ai grupului Assan, un grup industrial turcesc, suspectând implicarea în spionaj militar.
Procuratura a anunțat arestarea lui Emin Oner, proprietarul, și a lui Gurcan Okumus, managerul general, pentru presupus spionaj militar și apartenență la o rețea a lui Fethullah Gulen. Ankara îl acuză pe Gulen, refugiat în SUA, de tentativa de lovitură de stat din 2016.
Gulen a decedat în 2024.
S-au efectuat percheziții la domiciliile și birourile celor doi, iar zece companii ale grupului Assan au fost puse sub administrare temporară.
Okumus a fost anterior șef al unui institut de cercetare în domeniul apărării ce se ocupă cu dezvoltarea munițiilor și sistemelor de rachete.
Înființat în 1989, grupul Assan activează în domeniul apărării, construcțiilor, logisticii și energiei. De curând, compania s-a extins în producția de obuze și componente pentru drone.
Procuratura precizează că ancheta se desfășoară pe mai multe fronturi.














