Autoturisme Toyota în apropierea fabricii din Kolín, Cehia. FOTO: Vostárek Josef / ČTK / Profimedia Images
Toyota a anunțat, miercuri, construcția unui model de vehicul electric la fabrica sa din Cehia, primul său model complet electric produs în Europa. De asemenea, compania va investi într-o nouă unitate de asamblare a bateriilor la aceeași uzină.
Constructorul auto japonez nu a oferit detalii despre modelul electric sau despre calendarul de lansare, însă a specificat o investiție de aproximativ 680 de milioane de euro pentru extinderea fabricii din Kolín.
Guvernul ceh va contribui cu până la 64 de milioane de euro la unitatea dedicată bateriilor.
Premierul ceh, Petr Fiala, a declarat că industria automobilistică reprezintă aproximativ 10% din Produsul Intern Brut al Cehiei, iar decizia Toyota de a produce un vehicul electric la Kolín este un pas crucial pentru menținerea industriei auto în țară.
Cel mai mare producător auto din lume, după volumul vânzărilor, Toyota a adoptat o strategie mai prudentă în ceea ce privește electrificarea, comparativ cu rivalii săi, ceea ce a ajutat compania în contextul recentei scăderi a cererii globale pentru vehicule electrice.
Compania a beneficiat de cererea crescută pentru gama sa extinsă de modele hibride, mai ales pe piața americană.
Începutul acestui an a marcat anunțul lansării a nouă modele complet electrice în Europa, în 2025 și 2026, atât sub marca Toyota, cât și sub brandul premium Lexus.
În prezent, fabrica din Cehia produce modelele Aygo X și Yaris Hybrid, cu o capacitate anuală de aproximativ 220.000 de vehicule.















