La întâlnirea de la Paris, la care au participat 35 de conducători, printre care și președintele României, Nicușor Dan, au fost analizate asigurările de securitate menite să împiedice Rusia să atace din nou Ucraina.
„În momentul în care conflictul se va încheia, asigurările de securitate vor fi implementate”, a declarat Macron.
În urma summitului Alianței, Macron și Zelenski, alături de alți lideri europeni, au purtat o discuție cu președintele Donald Trump, a cărui implicare este considerată crucială pentru viabilitatea garanțiilor. Macron a mai anunțat că nu toate statele vor trimite forțe militare în Ucraina, unele urmând să se implice prin antrenarea soldaților ucraineni și ajutor logistic.
Franța și Regatul Unit s-au arătat dispuse să trimită trupe în Ucraina după încetarea ostilităților, în timp ce Italia a exclus acest scenariu, propunând monitorizarea unui eventual acord de încetare a focului și instruirea militarilor ucraineni în afara țării. Germania a comunicat că își va asuma o poziție clară în funcție de implicarea Statelor Unite.
Trump a solicitat Europei să întrerupă importurile de petrol rusești și să aplice presiuni economice asupra Chinei, în timp ce oficialii europeni au subliniat necesitatea unor noi sancțiuni împotriva Moscovei.
Miercuri, înainte de desfășurarea summitului, Rusia, prin vocea Mariei Zaharova, purtătoare de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova, a declarat: „Nu există garanții de securitate pentru Ucraina, ci garanții de risc pentru continentul european”.














