Videouri

Bolojan critică protestul angajaților Guvernului

Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, într-o conferință de presă, că nu a solicitat o listă cu angajații Cancelariei prezenți la protest. El susține că „dacă cineva desfășoară activități extra-profesionale, în timpul orelor de program, și este plătit pentru asta, este incorect”.

Sindicatul funcționarilor publici a criticat acest demers, considerându-l o încercare de intimidare.

„Știu doar că am întrebat ministrul Pîslaru (Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene), în legătură cu protestul angajaților de la Ministerul Fondurilor Europene, dacă aceștia erau liberi sau erau plătiți în acea zi. L-am rugat să verifice situația. Să fie un întreg minister în fața Guvernului și să fie remunerați o întreagă zi, nu mi se pare corect. Cred că, dacă cineva are activități extra-profesionale, trebuie să-și asume responsabilitatea, nu este o problemă. Nimeni nu are ce să comenteze dacă cineva face cumpărături sau alte activități în timpul programului de lucru, dar să fie plătit pentru asta nu este corect în niciun domeniu, nici la Cancelarie”, a spus Ilie Bolojan.

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului acuză conducătorul Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, că a cerut liste cu angajații care au participat la protestele spontane din 15 septembrie 2025, acțiune considerată „intimidare și hărțuire”.

FOTO – Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite