Actualizare la ora 21:00:
Față de cele două femei, în vârstă de 51, respectiv 46 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața autorităților cu propunere legală, anunță Poliția Capitalei.
Actualizare la ora 18:00:
Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută, iar colaboratoarea este încă în curs de audiere. Polițiștii au efectuat joi 16 percheziții în cadrul unui dosar care o vizează pe Stan Simona – sora fostului ministru Carmen Dan și Popa Mariana, care s-ar fi dat drept „persoane importante”.
Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută, iar colaboratoarea este încă în curs de audiere.
Știrea inițială:
Inspectorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice 2, din incinta Secției 8-Mihai Bravu, conduc audierile în acest dosar.
Cele două suspecte, Stan Simona (sora fostului ministru Carmen Dan) și Popa Mariana, au pretins a fi „persoane importante” de la OMV PETROM SA și TRANSPECO LOGISTIC&DISTRIBUTION și ar fi înșelat mai multe persoane vătămate (6 persoane, cinci dintre ele fiind medici stomatologi), conform informațiilor sursei gandul.ro.
Din anchetă reiese că aceste suspecte le-ar fi spus victimelor că se scot la vânzare autovehicule de lux și apartamente aparținând firmelor respective și că, dacă plătesc rapid, vor obține proprietățile.
Popa Mariana deține un salon „One Beauty” în Sectorul 2, iar cele mai multe victime ar fi contactat-o prin intermediul acesteia.
Exemple de cazuri
1. 220.000 de euro – pentru mai multe autoturisme Mercedes G Class
2. 67.000 de euro – un apartament în zona Unirii și mai multe mașini
3. 426.000 de lei în bani cash și 265.000 transferuri – mai multe autovehicule
4. 372.000 de euro – apartamente în București
5. 69.000 de LEI – Audi Q5
6. 3 apartamente cu 3 camere, în proximitatea Mitropoliei, cu 36.800 de euro pe apartament (victima fiind medic stomatolog)
Acestea sunt cazuri reprezentative pentru cele șase victime, câte un exemplu pentru fiecare. Există și alte fapte asociate fiecărei victime.
Aceste bunuri nu erau în proprietatea celor două femei, ele fiind în realitate deținute de alți proprietari și nu aveau nicio legătură cu suspectele.
Stan Simona ar fi utilizat numele surorii sale și al soțului său, care activează în SGG (Secretariatul General al Guvernului), precum și o presupusă relație de prietenie cu Cristian Borcea și Dragoș Gâdoiu, administratori ai TRANSPECO SA.
Comunicat oficial
„Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, cu sprijinul colegilor din Serviciul de Investigații Criminale Sector 2 și secțiilor 6-28 Poliție, au efectuat 16 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, și 12 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal monitorizat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe grave.”
În august 2024, polițiștii bucureșteni au fost sesizați de mai mulți cetățeni despre fraudarea lor în procesul de achiziție a unor locuințe și autovehicule.
După administrarea probatoriului, s-au constatat că, din 2022 până în prezent, două femei, în vârstă de 51, respectiv 46 de ani, ar fi pus în practică un mecanism infracțional constând în utilizarea unor identități false și a unor persoane cu poziții de decizie în companii din domeniul rafinării, marketingului și transporturilor petroliere, pentru a convinge victimele să achiziționeze bunuri mobile și imobile care, de fapt, nu aparțineau companiilor respective și urmau să fie vândute la prețuri subevaluare.
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1.300.000 de euro.
Investigațiile au arătat că, pentru a câștiga încrederea victimelor, una dintre suspecte ar fi folosit numele unor persoane cunoscute.
În acest sens, în data de 16 octombrie 2025, polițiștii din Sector 2 au efectuat 16 percheziții domiciliare în București și județele Ilfov, Argeș și Buzău.
Suspecții au fost localizați și urmează să fie conduși pentru audieri, urmând măsurile legale adecvate.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri relevante pentru cercetări.
Investigațiile continuă sub supravegherea Parchetului, pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.
Este important de menționat că efectuarea perchezițiilor domiciliare în cadrul procesului penal este un procedeu prevăzut de Codul de Procedură Penală, destinat să adune probe pentru soluționarea cauzei și nu poate încălca prezumția de nevinovăție.













