Mesajul a fost transmis sâmbătă
„Raportul Corpului de Control al Prim-ministrului referitor la dezastrul de la Salina Praid este public. Constatările sunt clare: în cazul Salinei Praid, riscul de inundație a fost minimizat, măsurile implementate au fost temporare, iar investițiile esențiale pentru protecție au fost amânate. Acest document confirmă, încă o dată, că decizia de înlocuire a fostului director al Administrației Apelor Române și reformarea profundă a acestei instituții au fost decizii corecte, obiective, fundamentate pe fapte concrete, nu pe impresii”, a declarat ministrul Mediului.
Diana Buzoianu subliniază necesitatea unor măsuri radicale
„Totodată, se evidențiază un aspect esențial: este urgent să se ia măsuri ambițioase și curajoase pentru a reconstrui Administrația Națională a Apelor, astfel încât aceasta să devină o instituție capabilă să protejeze una dintre cele mai importante resurse ale țării: apa. În aceste zile, analiza acestor măsuri reprezintă prioritatea zero a Ministerului Mediului”, a explicat Diana Buzoianu.
Corpului de control al prim-ministrului a finalizat verificările la Societatea Națională a Sării SA și la Administrația Națională „Apele Române”, concluzionând că riscul a fost evaluat insuficient, iar măsurile tehnice implementate nu asigurau o protecție durabilă pe termen lung.














