După un deceniu, numele „Colectiv” reprezintă o tragedie, dar și o sursă de speranță de care nu putem renunța decât prin abandonarea valorilor umanității noastre. Civismul la care am aspirat în perioada imediat următoare trebuie reconstruit pentru a ne asigura un viitor comun, iar libertatea și demnitatea trebuie reafirmate, fiind alternativa la totalitarismul noului ceaușism, afirmă profesorul Ion Stanomir într-un articol de opinie publicat de HotNews.
Timpul inexorabil nu poate șterge rănile adâncite în suflet: pentru cei rămași în urmă, suferința devine sensul existenței, iar umbrele sunt însoțitori mai apropiați decât cei vii.
După un deceniu, tragedia de la „Colectiv” nu reprezintă doar un eveniment istoric recent. Ea simbolizează, dincolo de imaginea unei Românii, destine distruse și memoria unui moment al revoltei și speranței.
Deceniul după Colectiv: „timp al dezangajamentului democratic și al dezamăgirii”
Reacția majorității noastre după tragedia de la „Colectiv” a fost, în primul rând, una morală și etică: inamicul pe care îl denunțam era regimul indiferenței și al aroganței, care disprețuia demnitatea umană. Cei mai mulți dintre noi solicitau restabilirea unei relații decente între cetățeni și stat: abandonarea cleptocrației și a clientelismului deveneau direcțiile principale de urmat.
La zece ani distanță, speranțele s-au stins, iar din răscoală rămân doar imagini și texte. Deceniul post-Colectiv a fost, în cele din urmă, perioada pierdută pentru Președintele Klaus Iohannis – o etapă a epuizării democratice și a dezamăgirii, un timp ce a pregătit finalul anului 2024 și ascensiunea electorală a lui Călin Georgescu.
România în 2025 comparativ cu cea din 2015
România în anul 2025 nu diferă de cea aflată în pragul tragediei din urmă cu un deceniu. Statul român, rigid și arbitrar, menține un sentiment de impunitate și de supunere față de cei supuși, precum niște iobagi.
La fel ca în urmă cu zece ani, România nu este o republică adevărată, deoarece nu are ca fundament un contract social unificat. Încrederea și respectul lipsesc, iar înlocuitoare sunt neîncrederea și diviziunea.
„Deriva tragică” și ascensiunea lui Călin Georgescu
Continuitatea statului ca instrument de control și exploatare explică această regresie tragică. Deceniul după „Colectiv” a fost marcat de pandemie și războiul din Ucraina, dar și de sfârșitul iluziilor legate de justiție și stat de drept. În prezent, aceste concepte sunt folosite pentru a ascunde o absenteță acută. Inegalitatea în fața legii și privilegiile sunt norme dominante.
Statul care a trădat este cel care, în ultimii ani, a preferat să intimideze și să mințe. Apariția lui Călin Georgescu ca nou lider politic reprezintă capătul unui parcurs de un deceniu. Pandemia și conflictul au accelerat procesul de erodare a democrației, iar revigorarea acesteia pare mai departe ca niciodată.
Libertatea, temelie fundamentală. Nu se negociază
După un deceniu, civismul la care am sperat după tragedia de la „Colectiv” trebuie reconstruit pentru a asigura un viitor comun. Statul care ignoră nevoile unei politicii echitabile, care promite miracole dar aduce deziluzii și sărăcie, nu poate deveni exemplul unui nou patriotism. Libertatea și demnitatea trebuie reînnoite și reafirmate, fiind cele mai înalte alternative la totalitarismul recent al ceaușismului.
După un deceniu, numele „Colectiv” simbolizează atât tragedia, cât și speranța de renaștere a cetățeniei. Nu suntem și nu putem fi supuși unui stat autoritar și incapabil. Libertatea este condiția definitorie a identității noastre, iar această libertate nu se negociază niciodată.
