Valoarea tichetelor de masă va fi majorată la 50 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, după ședința Consiliului Național Tripartit. În același timp, decizia privind creșterea salariului minim pe economie a fost amânată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
„O veste excelentă: avem consens între sindicate și patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei”, a declarat ministrul Florin Manole.
La întâlnire au fost prezenți premierul Ilie Bolojan, reprezentanți ai patronatelor, ai sindicatelor și ai Ministerului Muncii.
Discuții privind salariul minim
Guvernul a decis să amâne stabilirea salariului minim, din cauza unui dezacord între partenerii sociali. Patronatele s-au opus unei creșteri imediate, argumentând că aceasta ar putea exercita presiuni suplimentare asupra companiilor, în timp ce sindicatele și PSD au solicitat o majorare pentru a aduce România mai aproape de standardele europene.
Profimedia
România trebuie să respecte directiva europeană privind salariul minim, care prevede corelarea acestuia cu salariul mediu brut. În prezent, opțiunile evaluate de Guvern sunt:
- nivelul de bază – 47% din salariul mediu brut (4.314 lei);
- intermediar – 50% din salariul mediu brut (4.590 lei);
- nivelul maxim – 52% din salariul mediu brut (4.773 lei);
Surse foto: Profimedia / Mediafax Foto
Recomandări ale autorului:
- Dezbaterea despre salariul minim continuă. Adrian Câciu (PSD) susține creșterea salariului. Bolojan menționează că este improbabil să crească în 2026
- Se discută despre creșterea salariului minim? PSD dorește majorarea, în timp ce patronatele se opun
- Patronatele refuză majorarea salariului minim, deși această măsură este prevăzută în directivele europene
- Cristian Socol explică motivele pentru care salariul minim nu trebuie menținut la nivelul actual: acesta ar putea duce la răracărea a peste 838.000 de angajați români














