Știri Internaționale

Discuții despre apărarea pe Flancul Estic în România cu Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare

Întâlnirea organizată în cadrul NATO-Industry Forum 2025, desfășurată la București în zilele de 5 și 6 noiembrie, evidențiază rolul crucial al României în întărirea posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice pe Flancul Estic.

În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe relevanța inovării și a digitalizării în contextul noilor amenințări la adresa securității și apărării.

„Inovația și digitalizarea reprezintă motoare ale progresului, fiind esențial să identificăm modalități de colaborare pentru dezvoltarea de soluții creative și tehnologii inovatoare pentru războiul modern. Am reafirmat angajamentul de a fi un partener de încredere în proiectele de dezvoltare și de a sprijini activ testarea și implementarea noilor inițiative în curs”, a declarat ministrul Moșteanu.

În discursul său, șeful Statului Major al Apărării a subliniat că „transformarea digitală, operațiile multi-domeniu și adoptarea tehnologiilor emergente rămân obiective prioritare, urmărite atât la nivelul structurilor de forțe, cât și în cadrul NATO. Totodată, este nevoie de continuarea eforturilor pentru creșterea interoperabilității, prin implementarea unor măsuri practice adaptate situației actuale a mediului de securitate, respectând standardele și procedurile NATO”.

Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) este unul dintre cele două comandanete strategice ale NATO, fiind o structură crucială pentru susținerea capacității Alianței de a-și adapta și dezvolta funcțiile, promovând inovarea, interoperabilitatea și excelența în pregătire.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite