Politică

George Simion la Severin: Starea țării, jale și prăpăd, țara nu mai există

Președintele AUR, George Simion, a adresat sâmbătă, la Drobeta-Turnu Severin, unul dintre cele mai dure mesaje publice din ultima perioadă, afirmând că România se află la marginea colapsului social și economic. Liderul AUR a vorbit despre sărăcie, depopulare rapidă și decizii politice pe care le consideră „catastrofale”.

Liderul AUR: Tinerii părăsesc țara, pensionarii abia reușesc să supraviețuiască

În fața membrilor AUR Mehedinți, Simion a descris o realitate întunecată în comunitățile mici și în mediul rural:
„Tinerii părăsesc țara, pensionarii abia reușesc să supraviețuiască, familiile trăiesc cu teamă la fiecare factură apărută. Prețurile cresc, salariile sunt stabile, iar statul a ajuns să taxeze pentru apa care curge de sus, pentru soare sau chiar pentru simpla respirație.”

El a acuzat actuala guvernare că ignoră realitatea din teren și că se raportează doar la zonele prospere din marile orașe.

Critici asupra situației din Mehedinți: Facturi mai mari decât în Germania

George Simion a vorbit și despre problemele economice ale județului Mehedinți, considerând inacceptabil ca un județ producător de energie să suporte costuri ridicate la utilități.
„Într-o țară unde se produce energie, cum este posibil ca facturile să fie mai mari decât în Germania? Cum poate fi ca Mehedințiul, cu hidrocentrale, cu Dunărea și potențial turistic uriaș, să fie împins în sărăcie din cauza unor decizii politice luate la București?”, a întrebat el.

Simion a criticat guvernul pentru că trăiește „deconectat de realitate”, concentrându-se doar pe zonele bogate ale țării, ignorând comunitățile aflate în dificultate.
„Situația din țară este gravă, iar unitățile din zonele mai sărace se confruntă cu probleme grave. Nu poți avea doar insule de prosperitate în București, Timișoara sau Cluj, în timp ce în restul țării există șomaj, sărăcie și plecări masive în străinătate.”

Liderul AUR a criticat și guvernul condus de Bolojan, acuzând măsuri care conduc la creșterea prețurilor, inflație și instabilitate economică.

Simion și-a încheiat discursul cu un îndemn puternic pentru susținătorii din Oltenia:
„Oltenilor, nu mai este timp de frică, nu mai este timp de tăcere. România se ridică și nimeni nu ne poate opri de acum înainte!”

Evenimentul a avut loc în cadrul conferinței județene AUR Mehedinți, unde deputatul Eduard Koler a fost ales în funcția de președinte al organizației județene.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite