Politică

Rogobete stabilește reguli noi pentru secțiile ATI pentru creșterea siguranței pacienților și personalului medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat luni publicarea proiectului de Ordin pentru actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de ATI.

„Evenimentele din ultimele luni au evidențiat nevoia unor reguli simple și clare”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ministrul a menționat în comunicatul său că, în colaborare cu specialiști în domeniu, au analizat toate rapoartele de inspecție pentru identificarea vulnerabilităților și pentru propunerea unor măsuri ferme.

Principalele modificări includ introducerea unui mecanism clar de clasificare a unităților ATI în trei categorii, în funcție de complexitatea cazurilor și infrastructura disponibilă, astfel încât pacienții critici să fie direcționați către cele mai potrivite centre.

Totodată, fiecare unitate de stat sau privată care oferă servicii de anestezie trebuie să dețină cel puțin un pat de supraveghere postanestezie, echipat corespunzător, iar toate unitățile trebuie să demonstreze că echipamentele medicale sunt proprii și beneficiază de contracte de mentenanță valabile.

Alexandru Rogobete a specificat că unitățile de ATI pentru copii vor fi echipate cu aparatură dedicată profilului pediatric, iar atribuțiile medicilor de ATI și ale celor cu atestat în terapie intensivă vor fi clarificate.

Schimbările prevăd reorganizarea echipei multidisciplinare, introducând noi categorii de personal, precum medici specialiști în epidemiologie, farmacologie clinică, farmacist clinic, psihologi sau fizioterapeuți.

Pentru controlul infecțiilor nosocomiale, echipa ATI va include un medic infecționist sau epidemiolog și posibilitatea angajării unui asistent specializat în monitorizarea infecțiilor asociate asistenței medicale.

„Aceste măsuri vizează securitatea reală a pacienților, nu birocrația. Sunt acțiuni concrete menite să elimine improvizațiile, să reglementeze ferm activitățile de anestezie și să întărească protecția pacienților,” a afirmat Rogobete.

Ministrul a adăugat că Ministerul Sănătății va continua verificările în toate unitățile care efectuează proceduri de anestezie, atât în sectorul public, cât și în cel privat, pentru a asigura respectarea normelor.

Proiectul de Ordin a fost elaborat cu sprijinul Președintelui Comisiei de ATI din Ministerul Sănătății, profesorul dr. Dorel Săndesc, și al Președintelui Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite