Politică

Bolojan despre Revoluția din 1989 și experiența sa ca student la Timișoara

În decembrie 1989, actualul prim-ministru Ilie Bolojan era student în anul II la facultatea de Mecanică. El a declarat că, deși a participat la proteste, nu a solicitat eliberarea unui certificat de revoluționar.

„Eram student la Timișoara. (…) Era anul 2, la facultatea de mecanică, am fost implicat în acțiuni în decembrie la Timișoara, în zona Maria, dar nu mi-am solicitat certificat de revoluționar, a precizat Ilie Bolojan, în cadrul unui interviu pentru Cotidianul.

Potrivit spuselor sale, studenții au rămas în Timișoara până în data de 20-21 decembrie, când a avut loc evacuarea Complexului Studențesc.

Atunci când te implici în anumite acțiuni, nu îți pui problema că vei beneficia de o pensie ulterior, nu faci asta pentru beneficiu personal. (…) O faci pentru că ai o convingere, vrei ceva, pentru că nu consideri normal ceea ce se întâmplă și pentru libertățile tale. Este impresionant pentru un tânăr să vadă că, într-un sistem represiv, există oameni cu curajul să strige și să-i atragă după ei”, a adăugat Ilie Bolojan.

Bolojan: 1989 a reprezentat punctul culminant al comunismului ceaușist în România

Ilie Bolojan a afirmat că anul 1989 a fost momentul de maxim al regimului comunist ceaușist din România. El și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au ieșit în stradă în acea perioadă.

Gândiți-vă că în 89 a fost un moment de maxim al comunismului ceaușist în România. Consider că cei care au ieșit în stradă, în Timișoara, București și în alte orașe au făcut pentru libertate, a spus Ilie Bolojan.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite