Politică

Posibile modificări ale etichetei pentru produse electrice și electrocasnice: indicel de reparabilitate inclus

„Indicele de reparabilitate oferă consumatorilor produse mai durabile și ușor de întreținut, oferă producătorilor șansa de a se diferenția într-o piață extrem de competitivă și contribuie la protejarea mediului prin reducerea deșeurilor electronice, în continuă creștere”, afirmă deputata USR Pollyanna Hangan.

Proiectul legislativ transpune în legislația autohtonă prevederile Directivei europene 2024/1799 privind standardele comune de promovare a reparării bunurilor, directivă care trebuie implementată de statele membre ale Uniunii Europene până la 31 iulie 2026. Principalul scop este stimularea creșterii ratei de reparare a echipamentelor electrice și electronice, atingând cel puțin 60% până la data de 31 iulie 2030.

„Comportamentul de achiziție al cetățenilor depinde și de modul în care pot determina, încă de la început, dacă un dispozitiv va putea fi reparat cu ușurință sau nu. Acest indice de reparabilitate le va ghida decizia, pe lângă preț, marcă, eficiență energetică sau design, arătând dacă echipamentul este potrivit nevoilor lor. Beneficiază cumpărătorii, eficiența crește pentru producători, iar mediul devine mai curat, datorită echipamentelor cu durată de viață extinsă”, precizează senatorul USR Remus Negoi.

Care sunt produsele pilot pentru aplicarea indicelui de reparabilitate în prima etapă

Inițial, indicele de reparabilitate va fi implementat pe câteva categorii de produse pilot: mașini de spălat (inclusiv cele cu uscător și combine de spălat rufe, mașini de spălat vase), televizoare, aparate frigorifice (frigidere, combine frigorifice, congelatoare), centrale termice, sisteme de climatizare cu sau fără invertor, aspiratoare, mașini electrice de tuns iarba. Ulterior, indicele poate fi extins progresiv și la alte dispozitive electrice și electronice.

Indicele de reparabilitate va varia între 1 și 10 (valoarea mai mare indicând un nivel mai ridicat de reparabilitate) și va fi vizibil pe ambalajul produsului, precum și la punctul de vânzare (fizic sau online), în apropierea prețului.

Calculul indicelui se va realiza pe baza a cinci criterii principale, printre care timpul de disponibilitate a documentației tehnice pentru reparatori și consumatori, ușurința de demontare sau dezasamblare, disponibilitatea componentelor, suportul gratuit de la distanță și accesul la servicii de reparație.

Introducerea indicelui va responsabiliza producătorii, importatorii, distribuitorii și comercianții, în vederea integrării criteriilor de reparabilitate încă din faza de proiectare a produselor, stimulând dezvoltarea de dispozitive ușor reparabile.

Proiectul legislativ a fost conceput în urma consultărilor cu organizații profesionale, companii și reprezentanți ai autorităților publice responsabile cu implementarea și aplicarea legii (Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului).

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite