Grupul parlamentar PACE Întâi România anunță formarea, în colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor, a Cartelului suveranist din Parlament. Conform inițiatorilor, reprezintă „o metodă de cooperare legislativă menită să întărească opoziția politică și să ofere o alternativă coerentă la actuala administrație.”
Decizia de a înființa acest Bloc suveranist se bazează pe convergența unor poziții politice fundamentale privind suveranitatea decizională, respectarea interesului național și necesitatea unei opoziții funcționale, capabile să acționeze cu coordonare în Parlament, nu doar formal.
Sub egida acestui acord de colaborare, cele două grupuri parlamentare vor lucra în comun pentru semnarea și susținerea împreună a moțiunilor simple și a moțiunilor de cenzură, pentru inițierea de proiecte legislative și pachete de legi prin comisii comune și pentru armonizarea pozițiilor politice pe agenda Parlamentului, inclusiv pentru voturile esențiale din plen și comisii.
Blocul suveranist intenționează să îl suspende pe Nicușor Dan
Primul obiectiv al noului bloc îl reprezintă suspendarea președintelui României, Nicușor Dan.
„Un rezultat concret al acestei colaborări este inițiativa constituțională privind suspendarea șefului de stat. În prezent, Blocul suveranist a acumulat aproximativ 120 de semnături, iar procesul de colectare va continua până la începutul sesiunii parlamentare din februarie 2026, respectând cu strictețe procedurile și termenele stabilite de Constituție. Acest demers nu este simbolic și nici superficial. Reprezintă o evaluare politică și instituțională a modului în care au fost exercitate atribuțiile prezidențiale și impactul acestora asupra echilibrului puterilor în stat și a interesului public”, au comunicat reprezentanții PACE Întâi România.
În același timp, colaborarea dintre PACE Întâi România și AUR va fi extinsă în plan politic, dincolo de activitatea parlamentară. Scopul este „de a construi o rețea de cooperare la nivel național și județean, care să permită formularea unor poziții comune, coerente și bine argumentate împotriva actualei coaliții de guvernare și a politicilor promovate de Guvernul Bolojan.”















