Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut un discurs la Forumul Internațional al Regiunii Arctice, din Murmansk, pe 27 martie 2025. FOTO: Olga MALTSEVA / AFP / Profimedia
Tensiunile geopolitice se intensifică în Arctica, însă colaborarea în regiune rămâne posibilă, chiar și între Moscova și statele occidentale, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin.
Referindu-se la intenția declarată a fostului președinte american de a achiziționa Groenlanda, Putin a afirmat că acest aspect nu este legat de Rusia, însă este evident că Statele Unite își vor promova interesele în regiunea arctică.
Proiectele americane legate de Groenlanda sunt „importante” și au „rădăcini istorice solide”.
„Este o eroare să considerăm că acestea sunt simple declarații extravagante ale noii administrații americane. Nu este așa.”, a declarat Putin la un forum privind regiunea arctică.
„Există planuri concrete din partea americană legate de Groenlanda. Aceste planuri au o istorie îndelungată.”, a adăugat el.
Rusia este preocupată că statele membre NATO consideră din ce în ce mai mult nordul îndepărtat un punct de sprijin pentru potențiale conflicte, urmărind situația și pregătindu-se pentru un răspuns adecvat.
Declarațiile lui Putin vin cu o zi înainte de vizita controversată a vicepreședintelui american JD Vance în Groenlanda și la scurt timp după summitul liderilor europeni, desfășurat joi la Paris, în prezența președintelui Ucrainei.
„Este evident că importanța Arcticii atât pentru Rusia, cât și pentru întreaga lume, crește. Din păcate, competiția geopolitică, lupta pentru influență în această regiune, se intensifică de asemenea.”, a mai spus președintele rus.
„Numărul militarilor ruși din Arctica va crește”
Putin, care dorește să stimuleze comerțul prin Ruta Marii Nordului, pe măsură ce Rusia își orientează comerțul spre Asia, a declarat că Moscova nu a amenințat niciodată pe nimeni, însă este pregătită să își apere interesele.
Rusia „nu a amenințat niciodată pe nimeni”, dar „urmărește cu atenție evoluțiile recente”, a spus el. Menționând că „numărul personalului militar (rus) din Arctica va crește”, el a adăugat: „Ne dezvoltăm capacitățile de reacție prin modernizarea infrastructurii militare”.
„Nu vom permite nicio încălcare a suveranității țării noastre (…) ne vom apăra interesele naționale”, a subliniat Putin.
Cu toate acestea, el a subliniat potențialul de colaborare cu „state prietene, eventual și cu țări occidentale” în regiunea arctică.
„Sunt convins că va veni momentul pentru astfel de proiecte”, a mai afirmat președintele rus, în discursul său, susținut în orașul Murmansk.
Partenerilor străini dispuși să coopereze cu Rusia în regiune li se vor garanta beneficii consistente ale investițiilor, a specificat el.
Putin a solicitat, de asemenea, dezvoltarea porturilor nordice ale Rusiei și construirea unei flote comerciale arctice, susținută de nave de gheață de ultimă generație, inclusiv cu propulsie nucleară.
Cu toate acestea, capacitățile interne ale Rusiei sunt încă limitate, a arătat liderul rus, adăugând că achizițiile de nave și colaborarea cu constructori de nave străini vor fi necesare.
Arctica deține resurse energetice fosile și minerale sub pământ și pe fundul mării, care ar putea deveni mai accesibile datorită încălzirii globale. Este, de asemenea, o zonă de competiție militară, unde Rusia și-a sporit prezența mult mai rapid decât Occidentul, modernizând marina și redeschizând baze din epoca sovietică.














