Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat vineri că România își păstrează poziția în negocierile europene referitoare la Acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur și la viitoarea Politică Agricolă Comună.
Ministrul a subliniat că prioritatea este protejarea intereselor fermierilor români.
„Am solicitat la Bruxelles asigurări suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere sprijin real pentru fermele și comunitățile rurale din România! Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul propus de Ministerul Economiei referitor la Acordul UE-Mercosur”, a menționat Florin Barbu pe Facebook.
Ministrul Agriculturii a precizat că România a transmis comisarilor europeni clarificări cu privire la cerințele legate de respectarea standardelor aplicate în Uniunea Europeană.
„Am comunicat și comisarilor europeni că este esențial ca Acordul să asigure că importurile din țările terțe respectă standarde echivalente celor din UE, în domenii precum siguranța alimentară, protecția mediului, utilizarea pesticidelor sau bunăstarea animalelor. Este responsabilitatea noastră să garantăm că produsele intrate pe piața europeană respectă normele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin teste efectuate în laboratoarele fiecărui stat membru”, a afirmat acesta.
Florin Barbu a adăugat că România a cerut implementarea unor mecanisme clare de protecție în Acordul UE-Mercosur, care să permită suspendarea acordului în anumite circumstanțe.
„De asemenea, am solicitat ca Acordul UE-Mercosur să includă posibilitatea suspendării în situația în care volumul de importuri în condiții preferențiale depășește cu peste 5% media ultimilor 3 ani sau dacă sunt afectate prețurile cu mai mult de 5% față de aceeași medie. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a licenția operatorii economici implicați în operațiunile de import-export de produse agroalimentare”, a menționat ministrul PSD.
Referitor la viitoarea Politică Agricolă Comună, România susține menținerea unui sistem independent și echilibrat pentru sectorul agricol, conform declarațiilor ministrului.
„În privința viitoarei Politici Agricole Comune, România se opune continuării integrării PAC într-un Plan Unic sau Fond Comun. PAC trebuie să rămână o politică separată, structurată pe doi piloni, capabilă să susțină veniturile fermierilor și investițiile necesare pentru o agricultură durabilă și competitivă. Continuăm să susținem caracterul voluntar al plafonării și degresivității plăților, menținerea regulii N+3, simplificarea indicatorilor de performanță și eliminarea condiționalităților sociale”, a afirmat Florin Barbu.















