Guvernul condus de Bolojan va avea nevoie în 2026 de un volum considerabil de fonduri pentru a acoperi deficitul bugetar și datoriile scadente. Statul se va finanța prin împrumuturi de cel puțin 12 miliarde de euro de pe piețele internaționale de capital, având în vedere că necesarul total de finanțare al României pentru acest an depășește 250 miliarde de lei, conform Ziarului Financiar.
În anul precedent, România a contractat aproape 16 miliarde de euro din piețele externe prin emisiuni de obligațiuni în euro și dolari, precum și 3,2 miliarde de euro prin plasamente private externe negociate direct cu mari bănci. În prezent, din totalul de 52 miliarde de euro, Ministerul Finanțelor estimează că între 12 și 14 miliarde de euro vor proveni din împrumuturi externe, prin emisiuni de euroobligațiuni în perioada 2026-2028.
„Conform estimărilor privind deficitul bugetar și necesarul de finanțare pentru perioada 2026-2028, în condițiile actuale, se preconizează emisiuni de euroobligațiuni de aproximativ 12-14 miliarde de euro anual, cu o frecvență de 3-4 emisiuni pe an, în funcție de evoluția nevoilor de finanțare,” se precizează în documentul Ministerului Finanțelor referitor la programul de euroobligațiuni.
Potrivit estimărilor, necesarul total de fonduri al Guvernului pentru acest an se situează între 265 și 275 miliarde de lei, respectiv 52-54 miliarde de euro. Ministerul Finanțelor intenționează să obțină această sumă prin împrumuturi în lei și valută, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, însă suma finală va depinde de bugetul negociat în aceste zile de guvernul condus de Bolojan.
Noul an se anunță dificil din punct de vedere financiar, deoarece deficitul uriaș și creșterea datoriei publice au amplificat povara plăților de dobânzi. Astfel, statul plătește anual zeci de miliarde pentru dobânzile aferente datoriei publice. În prezent, prioritatea principală a Guvernului este refinanțarea datoriei publice și acoperirea deficitului bugetar, care trebuie redus la 6-6,5% din PIB în acest an.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
La ce cifre s-au concentrat Ilie Bolojan și viceprim miniștrii în ședința de ieri, pentru bugetul României. Care sunt elementele-cheie pentru construcția bugetului pe 2026: inflația, creșterea economică, salariul mediu.
Un început de an intens: Guvernul Bolojan s-a împrumutat deja cu 1,2 miliarde de lei de la bănci într-o singură zi.















