Autoritățile locale au anunțat că a fost depusă solicitarea de finanțare pentru etapa de pregătire a proiectului, indispensabilă înainte de începerea lucrărilor propriu-zise.
„Am preluat în anul anterior proiectul de extindere a Magistralei de metrou M2, în zona Pipera–Petricani, de la Metrorex și Ministerul Transporturilor. Recent, am depus solicitarea de finanțare pentru pregătirea acestei investiții. Obiectivul proiectului este realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru a putea avansa către etapa următoare, respectiv execuția lucrărilor, în colaborare cu Metrorex, în cadrul Programului de Transport 2021–2027”, a declarat primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, într-o postare pe platforma de socializare.
Conform declarației edilului, extinderea Magistralei M2 are ca scop principal îmbunătățirea sistemului de transport public și reducerea congestiei traficului rutier din zona de nord a Sectorului 2, una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei. Valoarea totală a proiectului este estimată la 7,4 milioane de lei, urmând să fie finanțată din Fondul de Coeziune.
Rareș Hopincă a mulțumit echipei din cadrul Primăriei Sectorului 2 pentru „dăruire și determinare” și a menționat că va ține publicul informat cu privire la stadiul proiectului și pașii următori pentru implementarea investiției.















