Prim-ministrul Ilie Bolojan va realiza marți și miercuri o vizită oficială în Germania, având întrevederi cu cancelarul Friedrich Merz, conform G4Media.
Programul vizitei cuprinde întâlniri cu deputați din Bundestag, reprezentanți ai Camerei Germane de Comerț și Industrie, ai Federației Industriilor, ai Consiliului Central al Evreilor din Germania și cu membri ai comunității românești stabilite în Germania.
Marți după-amiază, premierul Ilie Bolojan va discuta cu Peter Adrian, președintele Camerei Germane de Comerț și Industrie.
Miercuri dimineața, Ilie Bolojan se va întâlni cu Josef Schuster, președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, și cu Andrea Lindholz, vicepreședintele Parlamentului Federal.
Ulterior, el va avea discuții cu Annegret Kramp-Karrenbauer, președintele Fundației Konrad Adenauer, și cu Jens Spahn, liderul Grupului Parlamentar CDU.
De asemenea, Ilie Bolojan participă la un prânz de lucru cu Tanja Gonner, președintele Federației Industriilor.
Miercuri după-amiază, premierul și membrii delegației române vor fi primiți la Cancelaria Federală de cancelarul Friedrich Merz. Discuțiile vor fi urmate de o conferință de presă comună.
Ulterior, Bolojan va depune o coroană la Memorialul Evreilor Uciși în Europa și va vizita memorialul, întâlnindu-se cu Uwe Neumarker, directorul Fundației Memorialului.
Vizita include și întâlniri cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlament și cu reprezentanți ai comunității românești la Ambasada României din Berlin.
Premierul va fi însoțit de vicepremierul Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, deputatul Ovidiu Ganț, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului, și Adriana-Loreta Stănescu, ambasadorul României în Germania.















