Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a anunțat pe site-ul oficial, că, începând cu 1 februarie 2026, Mugur Tolici va prelua poziția de conducere a Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC) din cadrul BNR.
Ion Nițu va ceda lui Mugur Tolici funcția de director al Direcției de emisiune, tezaur și casierie (DETC) din cadrul Băncii Naționale a României. În comunicatul oficial, Cristian Popa a menționat că Tolici „nu doar că este unul dintre directorii cu experiență internațională ai băncii, coordonând până acum o secție importantă, ci este și un lider foarte competent, harnic și proactiv. Iar, ca și plus pentru colecționarii de bancnote, are și o semnătură estetică și recognoscibilă,” a declarat Popa.
Cine este Mugur Tolici și ce experiență profesională are
Tolici este absolvent al Universității din București, facultatea de Finanțe și Bănci, promoția 1993, iar în anul 2010 a obținut titlul de doctor în economie în cadrul aceleiași instituții. În 1998, a urmat un program de afaceri internaționale la Universitatea Georgetown din Statele Unite ale Americii.
Cariera lui Tolici a debutat în 1994 la Banca Națională a României, ocupând de-a lungul timpului diverse poziții de conducere, printre care director al Direcției de politică monetară până în 1999, consilier al viceguvernatorului Cristian Popa în perioada 2000–2004 și director de cabinet al guvernatorului Mugur Isărescu între decembrie 2004 și martie 2008. Ulterior, a fost director adjunct al DETC pentru aproape doi ani. În plus, între 2018 și 2019, a reprezentat România la Fondul Monetar Internațional.
Într-o declarație oficială, Mugur Tolici a exprimat angajamentul de a conduce Direcția emisiune, tezaur și casierie cu responsabilitate și respect.
„Preluarea conducerii Direcției emisiune, tezaur și casierie reprezintă o responsabilitate pe care o voi onora cu profesionalism și respect, așa cum am făcut-o în cei peste 30 de ani de activitate în Banca Națională”, a afirmat Mugur Tolici.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Avertisment sever din partea BNR. Principalul pericol pentru economie este situația politică. Ce semnalează purtătorul de cuvânt















