Informația despre blocarea accesului Ucrainei la imaginile din satelit ale Maxar a apărut inițial pe site-ul militar Militarnîi, citând surse din domeniu. Conform acestor surse, Maxar a justificat restricția printr-o „solicitare administrativă”.
Ucraina se confruntă cu dificultăți în monitorizarea deplasărilor trupelor ruse
„De fapt, interzicerea accesului (la imaginile Maxar – n.r.) este o consecință a deciziei SUA de a nu mai furniza informații Ucrainei”, explică sursele citate de Militarnîi. Interdicția este valabilă atât pentru utilizatorii privați, cât și pentru cei oficiali din Ucraina.
Compania Maxar Technologies este considerată un important furnizor de imagini din satelit pentru ucraineni, în scopul monitorizării mișcării trupelor ruse și a impactului asupra obiectivelor strategice, atât în teritoriile ocupate, cât și în Rusia.
Imaginile din satelit ale Maxar au fost utilizate frecvent de mass-media internațională pentru a ilustra și analiza desfășurarea ostilităților în războiul ruso-ucrainean.
Donald Trump acuzat de șantaj
Pe de altă parte, fostul director al CIA, John Brennan, l-a acuzat pe președintele american Donald Trump de extorcare la adresa Ucrainei, conform publicației Ukrainska Pravda.
”Nu am întâlnit niciodată, în cei aproape 35 de ani de experiență, situația în care serviciile americane de informații să fie oprite din motive politice, pentru a influența un partener precum Ucraina.”
”Cred că această decizie ar putea avea consecințe grave pe câmpul de luptă, dacă rămâne în vigoare pe termen lung”, a declarat Brennan, citat de The Huffington Post.
John Brennan a fost director al CIA în timpul celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama la Casa Albă.
Europa nu poate înlocui complet rolul SUA
Fostul director al CIA consideră că Trump folosește „tactici de presiune și șantaj”. „Europenii nu posedă resursele pentru a furniza informații la fel de complexe ca cele oferite de comunitatea de informații din SUA, care sprijină Guvernul ucrainean, armata și serviciile de informații. Dacă aceste surse sunt eliminate, implicațiile asupra capacităților ucrainene sunt semnificative”, a explicat Brennan.
Donald Trump a decis, la începutul acestei săptămâni, să suspende ajutorul militar și schimbul de informații cu Ucraina. Președintele american va reevaluează situația, luând în considerare negocierile de pace și „măsuri de consolidare a încrederii”, a declarat miercuri consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Mike Waltz.
