Radu Oprea: Crin Antonescu în Turul doi, Ponta părăsește PSD

radu-oprea:-candidatul-coalitiei,-crin-antonescu,-va-intra-in-turul-doi.-victor-ponta-a-ales-sa-nu-mai-faca-parte-din-psd

Radu Oprea: Candidatul coaliției, Crin Antonescu, va intra în TURUL doi. Victor Ponta a ales să nu mai facă parte din PSD

Radu Oprea a declarat, miercuri, după ședința PSD, că nu consideră fezabilă intrarea lui Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidențiale. Liderul PSD a subliniat sprijinul partidului către Crin Antonescu.

Întrebat despre posibilitatea susținerii lui Ponta în turul al doilea, Oprea a răspuns: „Nu luăm în calcul această variantă. Candidatul desemnat, Crin Antonescu, va ajunge în turul doi.”

Referitor la o eventuală readmitere a lui Ponta în PSD, în cazul unei neparticipări la turul doi, Oprea a precizat că „Marcel Ciolacu a fost printre susținătorii săi”.

„Știm că președintele Marcel Ciolacu a fost unul dintre cei care l-au susținut, alături de alți colegi, pe toți membrii PSD, actuali și foști, pentru a reveni în partid. Victor Ponta s-a poziționat în afara partidului, optează pentru o candidatură independentă. Regulamentul PSD este clar. Există o decizie de partid pentru desemnarea unui candidat unic, Crin Antonescu. Nu se discută alte variante. În prezent, Victor Ponta a ales să nu mai facă parte din PSD”, a mai spus Oprea.

Ponta, candidat independent la prezidențiale

Victor Ponta, fost prim-ministru și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai 2025, a depus oficial candidatura miercuri, 12 martie, de la ora 11:00. În declarația sa, Ponta a afirmat că va fi un președinte care va prioritiza România și românii.

După anunțul candidaturii lui Ponta, a urmat excluderea acestuia din PSD.


ARTICOLE CONEXE:

Un jurnalist specializat în politică, cu experiență în redacția unui post central de televiziune din anul 2022. Absolvent de licență și master în științe politice.

Află mai multe

Exit mobile version