Platformele de socializare, odinioară centrate pe imagine, s-au schimbat profund, generând nemulțumire printre artiștii fotografi.
De exemplu, Instagram și Facebook, inițial destinate partajării de momente prin fotografii, au evoluat către conținut video. Apariția TikTok și pandemia din 2020 au accelerat această transformare, schimbând felul în care utilizatorii consumă conținut.
În prezent, fotografia nu mai este centrul conversației online. În schimb, atenția se concentrează pe fotografia și brandul personal, unde popularitatea și numărul de urmăritori sunt mai importante decât viziunea artistică, indiferent de cât de ciudat ar părea.
Algoritmii prioritizează, astfel, clipurile video, afectând fotograful ce nu se adaptează acestui format. Astfel, acestia devin irelevanți pentru algoritmi, cu impact direct asupra posibilei lor activități comerciale.
Impactul asupra artei fotografice
Pe platformele de socializare, fotografia a devenit un instrument de promovare comercială, mai degrabă decât o modalitate de exprimare artistică.
Algoritmii dictează conținutul care ajunge la public, iar validarea prin aprecieri și distribuiri influențează stilul fotografilor, în detrimentul propriei lor inspirații. Cursele pentru vizibilitate au dus la o hiper-idealizare a profesiei: echipamente tot mai complexe și costisitoare, clienți influenți și o prezență puternică pe rețelele sociale.
Acest fenomen ridică întrebări importante: mai există integritate în arta fotografică? Mai poate fi aceasta considerată „artă” în contextul actual?
Soluții pentru revirilizarea fotografiei online
Pentru a reda importanța fotografiei pe platformele social media, este necesară o modificare de abordare, generalizată.
De exemplu, presiunea asupra platformelor de conținut, prin boicotarea celor care limitează expunerea fotografiei, poate determina schimbări în algoritmi.
În plus, crearea de alternative etice este necesară. Sprijinirea platformelor care evidențiază creativitatea și nu doar promovarea influencerilor ar putea ajuta.
De asemenea, o reconsiderare a modelului de monetizare este posibilă. Dacă publicitatea nu ar fi doar despre engagement, fotografia ar putea redeveni o formă autentică de exprimare.
Viitorul fotografiei pe rețelele de socializare depinde de capacitatea utilizatorilor de a influența aceste platforme online și de a susține un mediu digital corect.
În concluzie, în loc să ne plângem de algoritmi, ar trebui să ne amintim că ei reacționează la comportamentul societății virtuale, la fiecare acțiune a noastră.












