Termenul „lirică” – „lyrique” în limba franceză – este de gen feminin, desemnând sentimente intime exprimate în special prin intermediul „poeziei”, un alt cuvânt de același gen gramatical în cele două limbi surori. Însă, este important de remarcat că în Antichitate și Evul Mediu, puține creații poetice erau semnate de femei, spre deosebire de prolificul univers al poeților de prestigiu.
În continuare, prezentăm o selecție de creații poetice feminine din literatura română, cu ocazia apropiatei „Zile Internaționale a Femeii” / 8 Martie:
*Carmen Sylva (1843-1916), Luptă (traducere de George Coşbuc): „Dacă sunt poetă şi eu,/Am biruit în luptă/Cu oştiri întregi de demoni,/Cu puteri, vai, şi ale lumii/Şi ale sufletului meu./Cu focul văpăi,/Gene arse şi sânge fierbinte/Sunt apăsată de oameni răi./Moartea-n războiul crud,/Fuge de ochii mei ce aprind/Şi fulgeră cu jale:/Asta nu-l înţelegi, o!”
*Elena Farago (1878-1954), Cântec: „Cine-ar putea privi cerul senin de vară,/Dacă n-ar fi seninul din privirea unei tinere? /Cine-ar putea cânta închinarea/Îngerilor preacurători,/Daca nu există puritatea/Din obrajii nevinovați?/Și fără trandafirul/Obrăjorilor frumoși/Cine-ar fi știut vreodată/Că trandafirii sunt roșii?”
*Elena Văcărescu (1868-1947), Patriei mele: „Și dacă îmi devin străină,/Și cântecul meu de început/Gratie divină,/A pământului matern,/Seninul dulce discurs în care/Lin, rugă, buzele-mi șoptesc,/O, patrie, mă vei ierta/Pe mine și păcatul meu firesc?/vei primi poezia mea,/Lucrarea mea binecuvântată,/Cum o mamă-și binecuvântează/Copiii care pleacă la război.”
*Iulia Haşdeu (1869-1888), Magdalena: „Când jalea vântului de toamnă/Prin copacii goi trece,/Tu te gândești la baluri, doamnă,/Eu mă gândesc la focul rece./Când primii fulgi de zăpadă/Plutesc, albicioși, în cer,/Tu te gândești la rochii scumpe,/Eu mă gândesc că-s zdrențuroasă./Și când, în nopțile de iarnă,/Cânți la pianul tău visând,/Tu te gândești că ești iubită,/Eu mă gândesc că voi fi vândută.”
*Magda Isanos (1916-1944), Capricii: „S-a aplecat primăvara la fereastră,/Cu părul plin de raze de soare,/Aşa cum stai în umbră şi zâmbeşti,/S-ar putea crede că gura ta e o floare./Simți răsuflarea ei, cu parfum de ploaie/Și iarba verde scânteind sub seceră?/Să nu te mişti. Poate va intra în casă./Vom prinde-o, să rămână cu noi./Ba nu, cine ştie, eşti în stare/Să-i dai mai mult dragoste decât mie;/Și apoi îmi face rău atâta soare./Fii bun și lasă perdeaua la fereastră.”
*Matilda Kugler-Poni (1851-1931), Numai o clipă: „Când ai pierdut în lume o speranță, orice dor,/Când ştii că timpul trece aşa repede,/Atunci nu cere eternitate/De la o floare firavă./Bucura-te de ea cât mai trăieşte,/Și nu mai plânge când se vestejește./Nu cere dragoste neştirbită,/Nu cere iubire până la mormânt,/Căci știi că Raiul coboară/Numai o clipă pe pământ.”
… (Continuarea pe modelul stabilit)