Afaceri

Amenajarea hidroenergetică Cerna-Belareca: acord mediu, lucrări la 80% abandonate – Câtă energie ar produce?

Finalizarea proiectului hidroenergetic Cerna-Belareca, unul dintre numeroasele lucrări inițiate înainte de 1989 și abandonate, a primit aprobarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ministerul Mediului a aprobat acordul de mediu pentru finalizarea lucrărilor Hidroenergetice Cerna-Belareca, amplasat în sud-estul județului Caraș-Severin. Studiile privind acest proiect au fost publicate spre consultare de câteva luni.

„Aprobarea acordului de mediu pentru proiectul Cerna-Belareca este rezultat al unei evaluări riguroase și a consultărilor publice. Am analizat impactul asupra mediului, măsurile de compensare ecologică și beneficiile. Decizia respectă legislația națională și europeană, asigurând un echilibru între dezvoltarea energetică și protecția mediului”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Potrivit oficialilor, proiectul contribuie la tranziția energetică a României, dar prevede și măsuri ferme pentru protejarea biodiversității și a apelor din zonă.

„Autoritățile de mediu vor monitoriza îndeaproape implementarea acestora, asigurându-se că standardele de protecție sunt respectate în întreaga execuție a lucrărilor. România se va dezvolta ecologic, armonizând dezvoltarea economică cu protecția mediului”, a precizat ministrul Mediului.

Lucrările la proiectul Cerna-Belareca au început în anii ’80 și sunt finalizate în proporție de aproximativ 80%.

Finalizarea lucrărilor va crește capacitatea de producție cu 40,2 GWh pe an. De asemenea, acumularea Cornereva va asigura capacitatea de stocare de circa 4,15 GWh de energie electrică.

Studiile privind proiectul au fost puse la dispoziția publicului din 2 octombrie 2024, fără solicitări de dezbateri publice sau observații.

Proiecte abandonate în țară

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a menționat recent că există cel puțin 11 proiecte hidroenergetice nefinalizate, în care statul a investit peste 11,7 miliarde de lei. Acestea au o capacitate potențială de peste 700 de megawați, comparabile cu Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I.

Ministrul a mai amintit de alte proiecte, cum ar fi Hidrocentrala prin pompaj de la Tarnița Lăpuștești.

Sebastian Burduja a cerut Hidroelectrica să accelereze finalizarea acestor proiecte, după perioade lungi de întârzieri și probleme.

Amenajarea Cerna-Belareca include două stații, Cerna și Belareca, funcționale independent, conectate prin centrala Herculane.

Conform ministrului Energiei, România a investit peste 345 milioane lei în acest proiect.

Sursa imaginii: Ministerul Mediului

Articole similare:

Hidroelectrica scoate la licitație retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru.

Prețuri diferențiate la energie electrică pe ore, după expirarea plafonării.

Absolventă de …
vezi toate articolele

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite